Cum ajunge statul să ne transforme în chiriași pe propriul teren?
Constituția din 1866, revizuită în 1923, dar și cea din 1991, actualizată în 2003, sunt călcate în picioare de practicile actuale de supraimpozitare. În esență, această măsură funcționează ca o expropriere netransparentă, care îl reduce pe proprietar la simplul statut de chiriaș al propriului stat.
Un imobil care nu aduce niciun venit sub formă de chirie nu ar trebui să fie cocoșat de taxe disproporționate. La cumpărare, proprietarul a plătit deja o taxă notarială pe tranzacție raportată la valoare.
Taxa anuală ar trebui calculată după cu totul alte criterii, nu pe valoare, altfel riscăm ca statul să redevină, în câțiva ani, unic proprietar printr-o recrudescență a politicilor de sorginte socialistă sau chiar comunistă.
De unde vine această obsesie pentru „impozitarea bogaților”?
Tendința europeană de a taxa excesiv capitalul își trage seva din aceeași ideologie comunistă și represivă. O vedem exploatată de stânga în campaniile electorale, mai ales în rândul tinerilor, doar pentru a reînvia o falsă „luptă de clasă”.
O astfel de abordare servește perfect interesele Moscovei, căreia îi este de ajuns să aprindă câteva scântei ca să arunce în aer ordinea publică dintr-o capitală occidentală precum Parisul.
Cine a distrus cu premeditare agricultura românească?
Istoria recentă ne amintește că statul a restituit proprietățile furate deregimul comunist cu C, după lupte seculare în instanță și, de cele mai multe ori, fără uneltele sau utilajele care asigurau producția în gospodăriile țărănești sau pe moșiile boierești.
O lege a fondului funciar șchioapă a retrocedat terenurile, dar a lăsat în paragină tractoarele și mașinile agricole.
Stațiunile de Mecanizare și Transport pentru Agricultură (SMT-uri) și întreprinderile de profil (ITSAIA) au fost rase de pe fața pământului cu bună știință de guvernul condus de Petre Roman, deși vorbeau de societăți de stat funcționale, care puteau fi modernizate rapid prin credite garantate și bani europeni.
Ne îndreptăm spre o societate de simpli chiriași deprivați de autonomie?
Astăzi, statul a rămas cel mai mare proprietar imobiliar, culmea, neplătitor de impozit pe propria-i ogradă. Prin aceste biruri mascate, el recuperează proprietățile cetățenilor pentru a le administra în stil propriu. Rezultatul final? Ruinarea economică a proprietarilor de rând. Sloganul „e mai bine să fii chiriaș decât proprietar” putrezește de ideologie socialistă și lovește direct în dreptul fundamental la proprietate și în spiritul antreprenorial.
În comunism, oamenii își petreceau viața așteptând o locuință de la stat, devenindo-și sclavi dependenți de ICRAL-uri. Acum, noua retricție antiproprietate încearcă să transforme din nou cetățeanul liber într-un asistat dependent de pixul funcționarului. Cine va deconta furia când oamenii vor ieși în stradă, exact ca în Franța, revoltați de suprataxare? Nu masele, ci clasa politică iresponsabilă și cei care reîncălzesc ciorba neocomunismului exportat din patria lui Lenin direct în inima Europei.
Cum putem opri această naționalizare mascată a averilor?
În anii ’50, activiștii de partid impuneau cote aberante țăranilor care refuzau să se înscrie în colectivă, determinându-i să fugă de pe pământurile lor.
Urmele acelor abuzuri se văd și azi în agricultura noastră fărâmițată, atât de departe de performanța fermelor din Polonia sau din Vest. Cum ne vom apăra proprietățile de această nouă naționalizare din condei? În Ungaria, un partid dedicat proprietarilor, iar în Polonia, însăși Biserica, au știut să facă scut în jurul drepturilor cetățenilor.
Rolul statului ar trebui să fie bunăstarea românilor, nu falimentarea lor sistematică!