Din păcate, această perspectivă este incompletă
Impozitarea nu poate fi judecată numai după cât colectează statul.
La fel de important este cât de mult rămâne la dispoziția cetățenilor, cât de mult pot salva, investi și folosi pentru a-și construi propria securitate financiară.
Faptul că o taxă este legală nu înseamnă că orice nivel de impozitare este justificat și că dreptul de colectare al statului nu este un drept nelimitat asupra proprietății cetățenilor.
Una dintre problemele persistente ale politicii fiscale române este tendința de a privi contribuabilul predominant ca o sursă de finanțare bugetară și nu ca un participant la dezvoltarea economică.
Atunci când apar dezechilibruri, discuția se concentrează rapid pe impozitele și taxele care pot fi crescute, pe bazele fiscale care pot fi prelungite și pe veniturile suplimentare pe care statul speră să le colecteze.
Cu toate acestea, efectele cumulate asupra gospodăriilor, întreprinderilor, a deciziilor privind economiile și investițiile sunt mult mai rar evaluate.
Din păcate, această perspectivă este incompletă. Resursele financiare rămase în economie, disponibile pentru populație și pentru întreprinderi, nu sunt venituri bugetare lipsite, ci una dintre sursele fundamentale de dezvoltare.
O impozitare echilibrată nu trebuie doar să finanțeze serviciile publice, ci și să protejeze capacitatea sectorului privat de a genera veniturile din care sunt finanțate aceste servicii.
Cele două obiective pot fi compatibile; totuși, echilibrul se deteriorează atunci când creșterea colectării devine un obiectiv aproape independent de consecințele economice. Contextul actual al țării noastre accentuează această contradicție.
În prognoza publicată în mai 2026
În prognoza publicată în mai 2026, Comisia Europeană anticipează pentru România o creștere economică de doar 0,1% în 2026, după 0,7% în 2025, în condiții în care consolidarea fiscală și inflația afectează consumul.
Previziunile pot fi revizuite, dar avertismentul economic rămâne relevant: ajustarea bugetară realizată în principal prin creșterea sarcinii fiscale riscă să slăbească capacitatea economiei de a genera veniturile necesare pentru consolidarea finanțelor publice. Un stat care încearcă să-și echilibreze bugetul prin diminuarea capacității financiare a populației și a companiilor riscă să submineze baza economică pe care se bazează.
Un buget poate fi consolidat prin creșterea impozitelor, dar consolidarea devine durabilă numai dacă economia își păstrează capacitatea de a investi, de a crea locuri de muncă, de a mobiliza economii și de a genera venituri viitoare.
Prin urmare, problema centrală nu este doar cât de mult trebuie strâns de stat, ci și cât de mult trebuie să rămână în economie pentru a-și susține dezvoltarea. 1.
Impozitarea din perspectiva contribuabilului, nu doar a bugetului românesc, este adesea prezentată ca o economie cu impozitare scăzută comparativ cu media europeană.
Argumentul se bazează pe ponderea relativ mică a veniturilor fiscale în produsul intern brut, indicator important pentru analiza finanțelor publice, dar insuficient pentru a descrie sarcina suportată de contribuabil. Faptul că veniturile fiscale reprezintă o cotă relativ mică a PIB nu înseamnă că sarcina fiscală existentă asupra angajaților și a companiilor care își declară pe deplin veniturile este, la rândul lor, redusă.
Dimensiunea economiei informale și diferențele de conformitate pot exacerba această discrepanță. Datele Eurostat publicate la 29 octombrie 2026 fac distincția și mai relevantă.
În 2025, veniturile din impozitele și contribuțiile sociale ale României au reprezentat 29,3% din PIB, comparativ cu media Uniunii Europene de 40,7%, țara care se află în ultimul clasament al Uniunii.
În același an, venitul nominal din impozitele și contribuțiile a crescut în România cu 10,5% comparativ cu 2024, cea mai mare rată procentală dintre statele membre, comparativ cu 5,5% la nivelul UE.