Ce se aplică în afara legislației naționale?
Viața în vecinătate cu animale: când deranjul devine problemă legală și când se aplică sancțiunile
Prezența animalelor în incinta unei proprietăți sau a unui bloc de locuințe poate genera tensiuni între vecini, mai ales când zgomotul sau mirosurile devin insuportabile.
Un specialist în drept a detaliat pentru redacția Digi24. ro modalitățile prin care autoritățile intervin și condițiile în care persoanele afectate pot cere compensare financiară sau măsuri corective.
Indiferent dacă animalele sunt ținute într-o curte privată sau în interiorul unui apartament, proprietarii sunt supuși unor reguli stricte privind bunăvoința vecinătății, standardele de igienă și regulamentele locale.
Distanța față de gardul vecinului și locația adăpostului
Conform articolului 612 din Codul civil, orice construcție, lucrare sau plantație trebuie amplasată la o distanță minimă de 60 de centimetri față de limita proprietății vecine, cu excepția cazurilor în care legislația sau regulamentul de urbanism dispune altfel. Totuși, această regulă nu se aplică automat tuturor amenajărilor din curte. O cușcă obișnuită pentru animale, care poate fi mutată ușor dintr-un loc în altul, este clasificată ca bun mobil, nu ca o structură fixă. Prin urmare, poziționarea acesteia nu este supusă, în principiu, restricției de 60 de centimetri.
Cu toate acestea, lipsa unei distanțe minime obligatorii nu eliberează proprietarul de datoria de a respecta principiile bunei vecinătăți. Acesta este obligat să alege locația adăpostului astfel încât animalele să nu genereze disconfort pentru vecinii din apropiere.
În afara legislației naționale, deținătorii de animale trebuie să respecte și normele locale sau cele aplicabile în regimul de proprietate în comun.
Prin decizii ale consiliilor locale, primăriile au posibilitatea de a stabili obligații specifice legate de deținerea, îngrijirea și adăpostirea animalelor, în cadrul competențelor legale. În zonele cu blocuri de locuințe, asociațiile de proprietari pot adopta regulamente interne privind utilizarea spațiilor comune și viața în condominiu. Aceste regulamente trebuie să fie în concordanță cu legislația în vigoare și cu drepturile proprietarilor și chiriașilor, fără a stabili interdicții care contrazice legea.
Sancțiuni și amenzi pentru zgomot și mirosuri
Proprietarii de animale riscă să fie sancționați în funcție de natura încălcării, gravitatea situației și prevederile legale nerespectate. În cazul tulburării liniștii publice, de exemplu prin lătrat excesiv sau alte zgomote, amenzile se situează între 200 și 1.000 de lei. Dacă încălcarea se produce în intervalele legale de odihnă, adică între 22:00 și 08:00 sau între 13:00 și 14:00, suma amenzii poate ajunge la 1.000-2.000 de lei, presupunând că sunt îndeplinite condițiile legale.
Problemele nu se limitează doar la zgomot. Proprietarii răspund și pentru mirosurile neplăcute generate de animalele pe care le dețin. Neglijarea curățeniei, acumularea deșeurilor și întreținerea inadecvată a spațiilor de adăpostire pot atrage sancțiuni, conform normelor de mediu, sanitare și sanitar-veterinare. Este esențial de menționat că amenzile nu se aplică automat. Autoritățile competente trebuie să verifice fiecare caz individual, să constateze încălcarea și să stabilească sancțiunea corespunzătoare, bazându-se pe legislația aplicabilă.
Aceste obligații se extind și la persoanele care țin animale în apartamente, care trebuie să respecte normele de conviețuire și să evite generarea de deranjamente nejustificate pentru ceilalți locatari.
Reguli pentru alte specii de animale în gospodărie
Datoria de a preveni disconfortul vecinilor este valabilă indiferent de specia animalului
Datoria de a preveni disconfortul vecinilor este valabilă indiferent de specia animalului.
Astfel, persoanele care cresc în gospodărie bovine, porcine, caprine, ovine, păsări sau alte animale trebuie să respecte atât regulile generale de vecinătate, cât și cerințele specifice privind adăpostirea și îngrijirea.
În aceste situații, o atenție deosebită trebuie acordată igienei adăposturilor, colectării și depozitării deșeurilor, precum și gestionării apelor uzate, pentru a preveni mirosurile persistente, poluarea mediului și riscurile pentru sănătatea publică.
De asemenea, deținătorii trebuie să respecte normele sanitar-veterinare aplicabile fiecărei specii și condițiilor concrete de creștere.
În funcție de localitate și de caracteristicile gospodăriei, pot exista reguli suplimentare stabilite prin decizii ale consiliului local, inclusiv în ceea ce privește locația adăposturilor și distanțele față de proprietățile vecine.
Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni distincte, în funcție de natura și gravitatea abaterilor constatate de autoritățile competente.
Unde pot reclama vecinii și ce dovezi sunt necesare
Când dialogul cu proprietarul nu duce la rezolvarea problemei, persoanele afectate au dreptul de a se adresa autorităților competente.
Pentru zgomotele produse de animale, de exemplu lătratul excesiv, se pot sesiza Poliția Locală sau Poliția Română, pentru verificarea tulburării liniștii publice.
Dacă reclamația privește mirosuri neplăcute, acumularea deșeurilor sau nerespectarea condițiilor de igienă, se pot solicita verificări din partea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Direcției de Sănătate Publică (DSP), Gărzii de Mediu sau Primăriei, în funcție de natura problemei și de competențele fiecărei instituții.
Pentru a susține reclamația, vecinii pot păstra înregistrări audio-video și pot nota datele, orele și frecvența incidentelor. Aceste dovezi sunt utile pentru a demonstra caracterul repetat al deranjului, în special atunci când problema nu mai este prezentă la momentul controlului autorităților.
Când se poate ajunge în instanță
Dacă proprietarul nu ia măsuri pentru remedierea situației și disconfortul persistă, vecinii pot recurge la instanța de judecată. Pe baza regulilor privind relațiile de vecinătate, aceștia pot cere încetarea tulburării și adoptarea măsurilor necesare pentru înlăturarea inconvenientelor. În funcție de circumstanțele cazului, instanța poate dispune, de exemplu, relocarea adăpostului, igienizarea spațiului sau alte măsuri menite să reducă zgomotul și mirosurile neplăcute. De asemenea, persoanele afectate pot solicita despăgubiri, dacă reușesc să dovedească existența unui prejudiciu și legătura acestuia cu fapta proprietarului. Aceste despăgubiri pot fi de natură morală, pentru disconfortul și afectarea vieții cotidiene, sau de natură materială, în cazul unor pagube concrete.
De exemplu, dacă un animal pătrunde pe proprietatea vecină și distruge bunuri ori deteriorează gardul, proprietarul său poate fi obligat să suporte costurile reparațiilor sau contravaloarea prejudiciului.
În cazul în care proprietarul nu respectă obligațiile stabilite printr-o hotărâre judecătorească executorie, măsurile dispuse pot fi puse în aplicare prin intermediul unui executor judecătoresc, în condițiile legii. Cheltuielile de executare silită pot fi, de asemenea, suportate de debitor, potrivit dispozițiilor legale.