Dreptul muncii te-a marcat cel mai mult?!
Cu peste două decenii de experiență în dreptul muncii, litigiile administrative și litigiile comerciale, avocatul timishorean Alexandru Mușătoiu a devenit una dintre vocile principale ale profesiei juridice din vestul României. Hotărârea finală prin care instanțele au anulat concedierea disciplinară a unei programatoare de aproape zece ani la IBM România și au ordonat reintegrarea ei a adus la atenția publicului o idee simplă, dar adesea uitată: în ochii legii, dimensiunea angajatorului nu contează.
I-am vorbit despre oameni, despre destinuri și despre ce se întâmplă atunci când legea trebuie să arbitreze între cei doi parteneri inegali ai contractului de muncă. 1.
În aproape două decenii de practică a dreptului, care este cazul de drept al muncii care te-a marcat cel mai mult, și ce te-a învățat despre relația dintre angajator și angajat? Nu cazul cu cel mai mare joc, ci cazul cu cel mai singuratic om.
Un șofer local de transport public care a fost concediat după ani de serviciu fără obiecții a venit la birou cu o decizie de concediere pe una, iar pe cealaltă a fost convins că nu se poate face nimic.
Nu avea bani de probă, nici încredere în instituții, și cel mai important, nu avea pe nimeni care să-i spună că legea există pentru el. Am câștigat definitiv: reintegrare și compensare de peste 70.000 lei.
Dar ceea ce m-a impresionat nu a fost suma, ci momentul în care omul a realizat că există mai mult de o singură linie în un cec de salariu.
Lecția este veche și formula lui Montesquieu este precisă și nici un cod nu i-a mai fost egală: orice om care deține puterea este înclinat să o abuzeze până când îndeplinește limitele sale. Contractul de muncă este, prin natura sa, un contract între inegale. Codul muncii nu este altceva decât o încercare a statului de a stabili limite în cazul în care altfel ar exista doar raportul forței. Și avocatul de drept al muncii este cel care verifică, în fiecare caz, dacă aceste limite încă funcționează.
Formula lui Montesquieu este precisă?!
Astfel, am învățat că relația dintre angajator și angajat nu este o relație de adversitate, ci o relație de echilibru fragil. Când echilibrul este rupt, oamenii suferă. De aceea nu am tratat niciodată un caz de muncă ca o simplă chestiune de procedură. 2.
Ați reprezentat un programator cu aproape zece ani de experiență la IBM România, concediat din disciplină, iar instanțele au decis să anuleze concedierea și să o reintegreze. Ce a făcut diferența în acest caz și ce mesaj transmite această decizie angajaților care se confruntă cu un angajator puternic? Diferența l-a făcut riguros. Un angajator de mărimea IBM are departamente juridice sofisticate, proceduri interne elaborate în mai multe jurisdicții și resurse practic nelimitate.
De aceea strategia noastră nu a fost o confruntare emoțională, ci o dissociare juridică: am luat decizia de concediere și am verificat-o, scrisoare la scrisoare, în conformitate cu cerințele imperioare ale articolului 251 alineatul (1) și al articolului 252 alineatul (2) din Codul Muncii.
Investigarea disciplinară preliminară, sub pedeapsa de nulitate absolută, descrierea faptei, motivarea înlăturării apărării angajatului, individualizarea pedepsei: fiecare dintre aceste elemente este o condiție de valabilitate, nu o formalitate.
Și decizia unui angajator, oricât de puternică ar fi, trebuie să fie susținută singură, prin propriul conținut, înaintea judecătorului. Mesajul hotărârii este clar și cred că merită repetat: în instanță, bilanțul angajatorului este irelevant. Curtea nu cântărește notorietatea, ci legalitatea. O multinațională poate pierde la un singur om dacă acel om are răbdarea de a documenta, disciplina de a respecta termenele și un avocat care știe unde să caute.
Aș adăuga un mesaj și pentru angajatori, deoarece dreptul muncii nu este o stradă unidirecționată: o procedură disciplinară grăbită, cu decizii bazate pe modele importate, este cel mai scump document pe care o poate semna o companie.
Reintegrare, prevăzută la cererea angajatului în temeiul articolului 80 alineatul (2), plată de compensație egală cu salariile indexate, majorate și actualizate în temeiul articolului 80 alineatul (2)