Art. 36 Constituției: cadrul juridic al votului din străinătate!
România și dreptul de vot pentru cele peste un milion de cetățeni rezidenți în străinătate: provocări și soluții
Dinamica participării electorale a românilor stabiliți peste granițe este un subiect care a stârnit dezbateri intense în spațiul public.
La scrutinul din 18 mai 2025, datele oficiale ale Autorității Electorale Permanente indicau o bază electorală totală de 17.988.218 cetățeni înscrisi. Din acest număr, exact 1.016.327 persoane cu domiciliu oficial în afara țării aveau dreptul de a exercita sufragiul. Această cifră reprezintă aproximativ 5,65% din totalul alegătorilor, ceea ce echivalează cu faptul că unul din 18 cetățeni înscriși era rezident în străinătate.
Este esențial să precizăm că aceste date se referă strict la cei cu domiciliu juridic în alte țări, nu la întreaga comunitate de români temporar plecați.
În ziua votului, prezența la urne poate fi semnificativ mai mare decât cifra oficială, influențată de campanii de mobilizare și de diferențele între candidați.
Într-un scrutin strâns, unde diferența de voturi este minimă, procesul de votare în diaspora se poate iniția înainte de deschiderea urnelor în țară, iar procesul de tabulare poate continua chiar și după închiderea votării în România. Această situație poate crea impresia că voturile din afara graniței răstoarnă rezultatul în ultimul moment, deși juridic ele fac parte din același act electoral și au aceeași valoare.
Cadrul juridic actual este definit de Articolul 36 al Constituției, care stipulează că dreptul de vot se dobândește la împlinirea a 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor. Textul fundamental exclude de la votarea persoanele debile sau alienate mintal, cele sub interdicție, și cele condamnate definitiv la pierderea drepturilor electorale. Totuși, niciunul dintre aceste criterii constituționale nu include domiciliul sau reședința în străinătate. Prin urmare, o lege electorală obișnuită nu poate elimina sufragiul unei categorii întregi de cetățeni doar pe baza locului unde aceștia locuiesc.
Ideea de a impune o interdicție generală pentru rezidenții din afara graniței ridică o întrebare de bază privind compatibilitatea cu Constituția: poate statul român să trateze cetățenia ca pe un drept politic redus odată cu plecarea din țară?
Doar România dezbată această temă?
Nu doar România dezbată această temă. În iulie 2026, Parlamentul Armeniei a adoptat o legislație care limitează participarea la vot a cetățenilor rezidenți în alte state. Potrivit agenției de știri Reuters, noua lege impune ca, pentru alegerile ordinare, cetățenii să fi locuit în Armenia cel puțin jumătate din ultimii doi ani, o condiție care trebuie verificată cu 48 de zile înainte de scrutin.
Această măsură a fost adoptată în contextul alegerilor din 7 iunie, câștigate de partidul premierului Nikol Pașinian cu 49,8% din voturi, pe fondul acuzațiilor despre încercări rusești de influențare a procesului, inclusiv prin mobilizarea românilor – sau mai corect, armenilor – din Rusia.
Deși Moscova a negat aceste acuzații, organizațiile civice din Armenia au criticat restricțiile, considerând că ele afectează drepturile politice ale cetățenilor.
Un studiu comparativ semnat de Alina Dobre și publicat pe Contributors. ro în aprilie 2025 arată că aproximativ 140 de state permit, în diverse forme, participarea cetățenilor din diaspora la alegeri naționale. Franța și Italia autorizează votul din afara graniței, în timp ce Germania condiționează acest drept de o legătură anterioară sau actuală cu statul german. Irlanda și Israelul aplică restricții semnificative, cu excepții pentru anumite categorii de cetățeni. Mai departe, Republica Dominicană rezervă șapte locuri în legislativ exclusiv pentru cetățenii din diaspora.
Un argument frecvent invocat împotriva votului diasporei este faptul că cei plecați nu trăiesc zilnic consecințele deciziilor politice. Se pune astfel întrebarea dacă o persoană stabilită de 20 de ani în altă țară are aceeași implicare ca unul care locuiește permanent în România. Totuși, domiciliul nu măsoară automat nivelul de informare sau responsabilitatea civică. Diaspora menține, de asemenea, legături economice puternice cu țara de origine.
Datele BNR, citate în studiu, indică că românii din afara graniței au trimis în țară aproximativ 6,5 miliarde de euro în 2023 și 6,7 miliarde de euro în 2024.
Totuși, contribuția economică nu este baza juridică a dreptului de vot. Un cetățean care nu trimite niciun euro are aceeași legitimitate electorală ca unul care sprijină financiar familia din România, deoarece nu există o lege care să lege sufragiul de contribuția financiară.
România are motive să Aceste sunt probleme de organizare, nu argumente pentru excluderea alegătorilor. Dacă se acceptă că dreptul de vot poate fi retras unei categorii de cetățeni pe baza locului de reședință, se deschide o problemă mai largă: cine va decide, la următorul scrutin, care cetățeni sunt suficient de implicați pentru a merita sufragiul?
Poți citi și: Ţara lui „DA”, statul lui „mai vedem”. Referendumurile în care românii au votat, iar puterea a pus votul în sertar.