Cine a calculat costurile eșecului din Parlament?
Interimatul prelungit al României a devenit o povară financiară grea pentru popor, în timp ce națiunea stagnează de cinci luni într-o stare de incertitudine politică.
Exact la cinci luni de la momentul în care cabinetul condus de Cătălin Bolojan a fost demis, statul nostru se confruntă cu o structură instituțională incompletă: avem un președinte în funcție, un parlament format din 464 de deputați și senatori, precum și o mulțime de partide, lideri politici, negocieri complexe și strategii diverse.
Există, de asemenea, o flotă de comentatori și analiști care, zi de zi, ne explică cum ar trebui să fie salvată țara. Totuși, ceea ce lipsește esențial este un guvern dotat cu puteri depline. Costurile acestui provizorat se resimt acum direct în buzunarele cetățenilor, care plătesc o factură tot mai mare pentru lipsa unei administrații stabile.
Un alt capitol trist din cronica instabilității noastre a fost scris pe 30 septembrie, când am asistat la un nou episod caracteristic eșecurilor românești. Propunerea de guvern avansată de Siegfried Mureșan a fost respinsă de Parlament, adunarea generală acordând doar 182 de voturi favorabile. Pragul necesar pentru validare era de 233 de voturi, o cifră care nu a putut fi atinsă. Aceasta a fost a treia încercare consecutivă de a instala un Executiv cu drepturi depline.
Este ironic într-o țară unde fiecare formațiune politică susține constant că deține soluția perfectă pentru binele colectiv, ca o diferență de doar 51 de voturi să ne lase, astăzi, pe 5 octombrie, în expectativă pentru o nouă propunere de prim-ministru.
Uneori, câteva zeci de voturi par mai greu de mobilizat decât construcția unei autostrăzi prin Munții Carpați. În acest interim, România funcționează într-un mod provizoriu care, paradoxal, începe să pară o formă de normalitate.
Ce se decide în consultațiile de la Cotroceni?
Luni, 5 octombrie, marcată tocmai de cele cinci luni de la demisia Cabinetului Bolojan, formațiunile politice sunt convocate din nou la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan va purta discuții cu liderii partidelor, urmând apoi să prezinte națiunii a patra propunere de premier. Problema centrală nu mai este identitatea persoanei desemnate, averea sa sau trecerea sa, ci capacitatea reală a României de a mai opera eficient cu un Executiv interimar.
Acesta administrează țara, dar nu deține dreptul de a lua decizii finale, specific guvernelor cu puteri depline.
În contextul actual, Nicușor Dan are o zi încărcată, întâlnindu-se chiar și cu noua șefă a OMV, înainte de a anunța oficial numirea viitorului candidat la șefia guvernului. Ziua de la Cotroceni este decisivă, deoarece președintele se consultă din nou cu liderii partidelor pentru a face o nouă desemnare. Cine se află pe lista scurtă pentru conducerea viitoarei administrații rămâne o întrebare deschisă. Sorin Grindeanu a declarat recent: Eu îmi doresc să fiu premier!
Din păcate pentru România, s-au pierdut încă 10 zile.
Perspectiva temporală a acestor cinci luni variază în funcție de contextul internațional.
Ce recorduri europene sunt blocate de reforme?
Pentru scena politică, o perioadă de cinci luni nu este neapărat o eternitate.
Dacă ne orientăm spre est, criza politică din Bulgaria, declanșată în 2021, a generat opt runde de alegeri parlamentare în doar cinci ani, un proces care continuă.
Belgia oferă un exemplu aproape emblematic: cel mai lung interimat guvernamental din istoria belgiană (și, pentru o democrație pe timp de pace, din lume) a durat 652 de zile.
Situații similare apar frecvent și în Italia, precum și în alte state din spațiul european. Totuși, atenția noastră se îndreaptă spre România, unde impactul este cel mai acut.
Cinci luni fără un guvern cu puteri depline într-o țară care trebuie să gestioneze rapid bugetul, deficitul, investițiile, fondurile europene, reformele structurale și obligațiile externe înseamnă că aceste elemente nu mai pot suporta nicio amânare suplimentară.
Cât durează șirul de mandate ratate?
Cum a pornit acest lanț de evenimente dominat de orgolii politice? După căderea executivului Bolojan, au început imediat negocierile, urmate de consultări, alte negocieri și desemnări succesive.
Eugen Tomac a fost inițial desemnat premier pe 4 iunie, însă a depus mandatul înainte de a ajunge la vot, motivul fiind imposibilitatea de a convinge politicienii să-i ofere sprijinul necesar.
A urmat apoi Adrian Veștea. Cabinetul său a fost dezbătut în Parlament pe 22 iunie, primind 189 de voturi pentru, un număr suficient pentru validare. Ulterior, a venit rândul propunerii Siegfried Mureșan, prezentate pe 17 septembrie, care a strâns doar 182 de voturi.
Un rezultat modest, dacă ne gândim că ținta era de 233 de voturi; un „progres” fascinant, dacă obiectivul era progresul în sens invers.
După ultimul eșec, mecanismul se repornă astăzi: Cotroceni, consultări, partide, declarații publice și a patra numire de premier! Rămâne întrebarea crucială: are cineva capacitatea de a aduna 233 de voturi?
Dar ce vor, de fapt, politicienii? Este o întrebare inevitabilă după atâtea încercări de a stabili o conducere stabilă pentru Guvernul României.