Ce critică sociologică l-a lovit pe ex-președinte?
George Simion a reușit să obțină un succes politic remarcabil, un fenomen pe care Traian Băsescu îl explică printr-o cauză surprinzătoare: nivelul scăzut al rezultatelor României la testarea internațională PISA. În declarații difuzate de Digi24, fostul președinte a susținut că performanța mediocră a tinerilor români justifică popularitatea unui politician pe care nu-l consideră neapărat valoros, ci doar eficient.
Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică și succesul unui politician ca Simion.
Nu îl consider un politician valoros, dar este un politician de succes, fără să aibă valoare, a afirmat Băsescu, subliniind paradoxul dintre popularitate și substanță intelectuală.
Această interpretare a fost contestată ferm de Elena Trifan, cercetătoare de profil sociologic. Doctor în sociologie, antropolog socială și cadru didactic asociat la SNSPA, Trifan a analizat contextul declarației, subliniând ironia situației. Activitatea sa de cercetare se concentrează asupra precarității academice, modurilor de producere a cunoașterii și transformărilor sociale generate de neoliberalism.
Argumentul central al criticilor este că mandatul lui Băsescu a coincis cu cea mai gravă perioadă din istoria educației românești de după 1989. Sistemul a suferat o reducere masivă a infrastructurii: aproximativ 1.800 de școli și alte structuri au fost închise definitiv, iar peste 1.500 de unități au fost comasate.
Datele PISA 2025 confirmă îngrijorările!
Impactul asupra personalului a fost la fel de sever; circa 15.000 de profesori au părăsit sistemul în anul școlar 2010-2011, consecință directă a reducerilor salariale impuse.
Raportul PISA 2025 confirmă aceste îngrijorări. România a depășit pragul de 50% în ceea ce privește analfabetismul funcțional al elevilor de 15 ani la matematică.
Situația este similară și la celelalte probe, țara apropiindu-se periculos de același prag critic la citire și științe. Pentru Elena Trifan, discursul public al fostului președinte reflectă un amestec de dispreț și clasism. Ea consideră că Băsescu poartă o responsabilitate majoră pentru aceste rezultate slabe, din cauza politicii de austeritate promovate în timpul exercitării funcției sale.
Potrivit cercetătoarei, ex-președintele este unul dintre factorii care au contribuit la transformarea politicii într-un domeniu dominat de sloganuri simpliste, precum „arde-i pe corupți”, în detrimentul proiectelor economice solide. Trifan se întreabă ce înseamnă concret acest lucru pentru cetățeni: dacă statul garantează un nivel de trai decent sau funcționează doar ca un mecanism de distragere a atenției de la problemele sistemice.
Ea sugerează că, într-un scenariu ideal, ar trebui solicitate sumele de bani înapoi tuturor celor acuzați de corupție, nu doar unei părți.
Cum influențează moștenirea austerității?
Responsabilitatea pentru precaritatea actuală a sistemului de învățământ este atribuită, în mare parte, guvernelor conduse de Emil Boc, care au implementat măsuri dure de austeritate.
Deși o parte din vina pentru starea actuală a educației poate fi imputată direct lui Băsescu, Elena Trifan susține că măsurile adoptate, inclusiv închiderea unui număr foarte mare de școli, au fost luate într-un model neoliberal de guvernare, acceptat și susținut de el și de oamenii din jurul ministrului Educației de atunci, Daniel Funeriu.
Trifan menționează că, în căutarea vinovaților, nu trebuie uitat nici rolul lui Daniel Funeriu, care recent a candidat la funcția de președinte. În perioada mandatului său, au fost închise circa o mie de școli, însă una dintre cele mai mari probleme structurale a fost procesul de descentralizare. Această măsură a dus, în practică, la o creștere semnificativă a inegalităților sociale dintre zonele dezvoltate și cele subdezvoltate. Modelul promovat atunci perpetuează disparitățile observate astăzi, efecte care se simt cu atât mai puternic cu cât traversăm o perioadă de criză economică și socială.
Absența unei instituții școlare locale nu doar că reduce șansele de școlarizare pentru elevii care nu își permit costurile deplasării în afara localității, dar alimentează și un sentiment de frustrare și neîncredere în stat. Această stare de spirit favorizează disponibilitatea publicului față de ideile de extremă dreaptă.
Elena Trifan consideră că dispariția școlilor este mai degrabă un simptom al unor viziuni largi și al unor măsuri globale, prin care zonele sărace rămân sărace sau devin și mai marginalizate.