Din aceste două elemente, Curtea concluzionează că articolele 73 și 74 din PSD2 reglementează aspecte separate
Se examinează motivarea Curții, relația cu excepția din articolul 56 din textul de compromis al viitorului regulament privind serviciile de plată (PSR) și consecințele asupra alocării riscurilor de fraudă.
În ultima parte se analizează trei ipoteze limitatoare: lichidarea balanței de către consumator în cursul anchetei, creditul pentru nevoile personale obținut în contextul fraudei și admisibilitatea oricăror restricții impuse de PSP pe contul clientului afectat.
Cuvinte cheie: operațiuni neautorizate, rambursare imediată, neglijență gravă, PSD2, PSR, PSD3, povara de dovadă, fraude de plată, blocare a conturilor În nota publicată în aprilie [1] privind constatările AG în cauza C-70/25, facem o lectură condiționată: dacă Curtea urmează constatările avocatului general, analiza vinovăției clientului va trece de la etapa rambursării la recuperarea ulterioară a fondurilor clientului. Hotărârea din 15 octombrie 2026 a confirmat Hotărârea din 15 octombrie 2026 a confirmat această ipoteză: articolul 73 alineatul (1) și articolul 74 alineatul (1) din PSD2 trebuie interpretate ca fiind posibile prin neglijență gravă, în încălcarea obligațiilor prevăzute la articolul 69 [2].
În acest caz, un client al unei bănci poloneze care vinde un articol pe o platformă online a primit de la un presupus cumpărător un link către o pagină care părea să aparțină platformei.
De acolo, el a mers la un site care imită pagina bancii și a introdus credentiale.
Decizia Curții. Argumentele Curții pot fi rezumate în patru etape. În primul rând, Curtea adoptă o interpretare literală care este concluzivă pentru articolul 73 PSD2 și neconcluzivă pentru articolul 74 PSD2.
Articolul 73 alineatul (1)
Articolul 73 alineatul (1) din PSD2, după cum menționează Curtea, prevede doar o singură excepție la rambursarea imediată, și anume motivele rezonabile pentru a suspiți că plătitorul este în eroare, comunicate în scris autorității naționale competente, și nu prevede nicio excepție pentru neglijența gravă[5]. Pe de altă parte, redactarea articolului 74 alineatul (1) permite două interpretări: derogarea ar putea afecta însăși obligația de rambursare imediată sau ar putea analiza doar natura definitivă a rambursării, furnizorul având obligația de a rambursa primul și de a recupera mai târziu[6].
În al doilea rând, considerentul (71) din PSD2 menționează, ca bază pentru o anchetă prealabilă la rambursare, doar suspiciunea utilizatorului de fraudă pe motive obiective [7].
Articolul 72 alineatul (2) impune sarcina de a dovedi o fraudă sau o neglijență gravă furnizorului.
Din aceste două elemente, Curtea concluzionează că articolele 73 și 74 din PSD2 reglementează aspecte separate: prima impune o rambursare imediată, a doua alocă În al treilea rând, din punct de vedere teleologic, o interpretare care să scape furnizorul de la o rambursare imediată atunci când invocă neglijență gravă ar elimina obligația de eficacitate și ar forța utilizatorul să ia măsuri judiciare și să suporte costurile procesului, ceea ce este greu de reconciliat cu obiectivul unei niveluri ridicate de protecție a consumatorilor[9]. Curtea susține că interpretarea inversă nu împiedică furnizorul să solicite ulterior despăgubire de la plătitor, în condițiile articolului 74 alineatul (1) din PSD2, dacă dovedește că acestea au rezultat din neglijența gravă a plătitorului [10].
În al patrulea rând, se folosește un argument istoric. Directiva 2007/64/CE și propunerea inițială a Comisiei [COM (2013) 547 final] nu prevedeau nicio derogare de la rambursarea imediată.