Social

Pensiile cresc conform legii în 2027, dă asigurări ministrul Muncii

Pensiile cresc conform legii în 2027, dă asigurări ministrul Muncii

Ce se întâmplă cu indexarea pensiilor?

Pensionarii pot sta liniștiți: sistemul public va merge pe brațul legii, fără tăieri sau improvizații.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a pus piciorul în prag și a confirmat că pensiile vor fi indexate exact așa cum prevede legea, ceea ce înseamnă o majorare de aproximativ 7,7% pentru anul viitor.

Invitat la Antena 3 CNN, ministrul a tăiat din fașă orice zvon. Nu există negocieri pentru o eventuală înghețare a veniturilor și nici planuri ca majorarea să fie fărâmițată în mai multe tranșe.

Ce ajutoare primesc vârstnicii în decembrie?

Nu am avut nicio discuție și nu am efectuat nicio simulare despre o împărțire în două sau trei tranșe, sau despre un mix de plăți ocazionate.

Deocamdată, singura variantă pe care o luăm în considerare este cea bazată pe lege. Rolul meu este să apăr drepturile celor care au contribuit toată viața la sistem. Nici ministrul Finanțelor, nici premierul nu mi-au cerut părerea despre alte variante, cum ar fi o formulă mixtă, a punctat Manole.

Până atunci, bătrânii cu venituri mici primesc o gură de oxigen chiar în luna decembrie. Autoritățile au pregătit ajutoare financiare suplimentare, livrate odată cu pensia, a căror valoare scade pe măsură ce veniturile cresc: - 500 de lei pentru cei cu pensii sub 1.500 de lei; - 400 de lei pentru venituri cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei; - 300 de lei pentru pensii între 2.001 și 3.000 de lei.

Sunt bani pentru pensii până la sfârșitul anului?

Ministrul a garantat că banii de pensii vor ajunge la oameni la timp, până la finalul acestui an. O plasă de siguranță a venit prin rectificarea bugetară de urgență adoptată recent. Rectificarea de astăzi acoperă atât necesitățile Casei de Pensii, cât și cele ale ANOFM.

Fără un nou guvern care să aprobe aceste ajustări, am fi avut dificultăți majore în domeniul social, inclusiv în sănătate, a explicat șeful de la Muncă.

Fără această corecție financiară, nu doar pensiile ar fi fost în pericol, ci întregul sistem de asistență socială din România.

Sursă: Adevărul

Comentarii (0)