Cum se reia procesul după suspendarea facultativă?
Procedura de perimare și reluarea procesului: o analiză detaliată a reglementărilor procesuale
În dosarul cu numărul x/2022, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.
a depus o cerere prin care a chemat în judecată Guvernul României și Prim-ministrul României.
Cererea se întemeiază pe prevederile articolului 24, alineatul (3) din Legea nr. 554/2004, solicitând aplicarea unei amenzi către pârâțul Prim-ministrul, în calitate de conducător al autorității publice.
Suma sancționării este fixată la 20% din salariul minim brut pe economie, aplicabil pentru fiecare zi de întârziere, iar această sumă revine bugetului de stat.
Perioada de aplicare a sancțiunii începe de pe 09.06.2019 și continuă până la îndeplinirea obligației stabilite prin Decizia nr. 2370 din 08.05.2019, emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în cadrul dosarului nr.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea Guvernului la plata unei penalități de 1000 de lei români pentru fiecare zi de întârziere.
Această cerere se bazează pe îndeplinirea/executarea deciziei nr. 3110 din 4 iunie 2025, emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Analizând prioritar excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte a constatat că aceasta este întemeiată, bazându-se pe următoarele considerente juridice. Conform articolului 416, alineatele (1) și (2) din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
În plus, potrivit articolului 413, alineatul (1), punctul 1 din același cod, instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în totalitate sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Totodată, în conformitate cu articolul 415 din Codul de procedură civilă, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor.
De asemenea, se reia prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la articolul 412, alineatul (1), punctele 1-6.
În alte situații, reluarea se face din oficiu, de exemplu după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de articolul 520, alineatele (2) și (4), după pronunțarea hotărârii.
În contextul suspendării facultative a judecății, procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, de către instanță. Acest aspect reprezintă o aplicare specifică a principiului disponibilității, care guvernează procesul civil. În acest sens, sunt avute în vedere considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 70/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În paragraful 56 al acelei decizii, se menționează că, spre deosebire de ipotezele reglementate expres de prevederile articolului 412, alineatul (1), punctul 7 din Codul de procedură civilă, de cele ale Casației și Justiției, când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, în cazul suspendării facultative clasice, instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante.
Acestea sunt datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor.
Ce prevede art. 418(1) din Codul de procedură civilă?
Este lipsit de relevanță faptul că, în ipoteza prevăzută de articolul 413, alineatul (1), punctul 1 din Codul de procedură civilă, suspendarea judecății s-a dispus din oficiu, și nu la cererea uneia dintre părți. Ceea ce caracterizează instituția perimării este aspectul că, de la momentul la care cauza de suspendare a încetat, partea interesată era datoare ca, în termen de 6 luni, să facă un act de procedură pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare.
Împrejurarea că există identitate parțială sau că nu există identitate între părțile din litigiul în care s-a dispus suspendarea judecății și cel până la a cărui soluționare definitivă a fost instituită această măsură nu prezintă interes, căci lipsa calității de parte în dosarul care a determinat suspendarea nu constituie un impediment în posibilitatea de a urmări desfășurarea celuilalt proces, inclusiv prin interogarea portalului instanțelor de judecată, la care publicul are acces nelimitat și poate fi realizată cu minime diligențe.
Acest aspect este de altfel confirmat chiar în litigiul în care s-a formulat sesizarea, căci recurentul care a susținut că nu îi poate fi imputată pasivitatea cât timp nu a fost parte în procesul până la a cărui soluționare definitivă s-a dispus suspendarea judecății a solicitat repunerea pe rol pe considerentul că, în respectiva cauză, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, în primă instanță. Prin urmare, interpretarea prevederilor referitoare la repunerea pe rol a cauzei trebuie realizată prin raportare la dispozițiile legale privind suspendarea judecării cauzelor, care, în cazul supus discuției, este o suspendare facultativă clasică.
Între cele două instituții juridice există un raport de simetrie în ceea ce privește regimul juridic aplicabil (Decizia nr. 9 din 11 martie 2019 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 1 iulie 2019, paragraful 54).
Așadar, cât timp nu revine instanței de judecată obligația legală de a repune cauza pe rol din oficiu, reluarea judecății rămâne în sarcina părții interesate, respectiv a oricăreia dintre părțile litigiului în care s-a dispus suspendarea. În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea.
Acesta este momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.
Conform articolului 418, alineatul (1) din Codul de procedură civilă, cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de articolul 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Aceste dispoziții legale conduc la concluzia că data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea. Deci, este evident că, după pronunțarea hotărârii, încetează cauza suspendării și începe să curgă termenul de perimare.
Înalta Curte reține că dosarul nr.
x/2023, care a provocat suspendarea prezentei cauze, a fost soluționat prin decizia nr. 3517 din 20.06.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
Dat fiind caracterul definitiv al acestei decizii, de la data pronunțării începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de articolul 416, alineatul (1) din Codul de procedură civilă.
Acest termen s-a împlinit la data de 20.12.2024, în raport de dispozițiile articolului 181, alineatul (1), punctul 3 din același cod.
Cât privește cererea de repunere în termen pentru formularea cererii de reluare a judecății în prezentul dosar și de recalculare a termenului de perimare, formulată de recurenta-reclamantă la data de 15.05.2025, Înalta Curte constată că nu este întemeiată. Întrucât imposibilitatea de a accesa informații privind soluționarea dosarului care a determinat suspendarea nu constituie o cauză justificată care să înlăture incidența perimării.
În interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 70/2023, pronunțată, s-a statuat că lipsa de diligență a părții în verificarea stadiului dosarului conex, chiar și în contextul nepublicării acestuia pe portalul instanței, nu exonerează partea de obligația de a urmări cursul procesului și de a formula cererea de repunere pe rol în termenul legal.
Prin urmare, se constată că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere. Astfel, cererea de chemare în judecată a fost supusă perimării de drept, iar instanța a constatat că termenul de 6 luni a curs complet fără ca nicio parte să depună un act de procedură care să întrerupă acest termen.
Această situație confirmă aplicarea strictă a principiilor de disponibilitate și de diligență procesuală, conform interpretărilor obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.