Local

Locurile de parcare cu plată din București s-au dublat în doi ani: Cât costă și unde poți achita?

Locurile de parcare cu plată din București s-au dublat în doi ani: Cât costă și unde poți achita?

Cât a crescut rețeaua de parcări?

Șoferii care circulă prin Capitală au tot mai puține scuze să parcheze neregulamentar, dar scot și mai mulți bani din buzunar.

Numărul de locuri de parcare publice cu plată din București s-a dublat în ultimii doi ani, ajungând la peste 52.000, potrivit datelor transmise de Primăria Capitalei.

Odată cu extinderea rețelei, a crescut simțitor și interesul șoferilor pentru aceste spații. Numărul tranzacțiilor lunare a urcat cu aproximativ 75% în aceeași perioadă, de la aproape 590.000 la peste un milion. În prezent, municipalitatea administrează 800 de astfel de zone de parcare în oraș.

Potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a PMB, evoluția a fost una constantă. Dacă în iunie 2024 bucureștenii aveau la dispoziție 23.312 locuri de parcare, numărul a urcat la 33.554 în iunie 2025 și a ajuns la 52.195 în iunie 2026.

Practic, orașul oferă acum de două ori mai multe locuri de parcare publice cu plată decât acum doi ani.

Ce tarife practică Primăria Capitalei?

Această expansiune s-a reflectat direct și în comportamentul șoferilor.

În iunie 2024 se înregistrau 589.007 tranzacții, în iunie 2025 numărul a urcat la 746.796, iar în iunie 2026 a fost depășit pragul de un milion, ajungându-se la un total de 1.031.639 de tranzacții.

Față de vara anului 2025, volumul de plăți a crescut cu circa 38%, în timp ce numărul locurilor a urcat cu aproape 56%.

Pentru locurile administrate direct de Municipalitate, tarifele sunt valabile zilnic, în intervalul orar 08:00 – 20:00. Șoferii pot achita o taxă orară, pot alege un tarif zilnic sau se pot orienta către un abonament, în funcție de propriile nevoi.

Cum poți plăti locul de parcare?

Concret, o oră de parcare costă 5 lei, în timp ce un tarif pe zi ajunge la 30 de lei. Cei care folosesc frecvent aceste spații pot opta pentru un abonament lunar, disponibil la prețul de 500 de lei.

O categorie aparte o reprezintă riveranii. Locuitorii din București care au locuința în apropierea parcărilor publice cu plată pot beneficia de tarife preferențiale. Un abonament pentru rezidenți costă 50 de lei pe lună sau 500 de lei pe an și le permite să parcheze în proximitatea casei.

Bucureștenii au la dispoziție o gamă variată de modalități de plată, atât digitale, cât și fizice. Cea mai simplă variantă oficială este aplicația Parking Bucharest, care nu percepe comision, sau trimiterea unui SMS la numărul scurt 7576.

De asemenea, șoferii pot folosi aplicațiile partenere AmParcat și Qport, însă acestea pot aplica taxe suplimentare pentru procesarea plăților. Pentru cei care preferă metodele clasice, parcarea poate fi achitată la parcometrele stradale sau în numerar, prin intermediul stațiilor SelfPay.

În ceea ce privește achiziționarea abonamentelor, PMB pune la dispoziție două platforme online dedicate: subscriptions. cmpb. ro, pentru abonamentele standard, și riverani. cmpb. ro, destinată exclusiv persoanelor care locuiesc în apropierea parcărilor publice și vor să beneficieze de tarife reduse.

Sursă: B365

Comentarii (0)