Ce esență subliniază scrisoarea despre disciplina?
București, din nou pe harta istoriei religiilor. Ce ar trebui să urmeze după Congresul EASR 2026
În anul 2026, capitala română a fost pentru a doua oară gazda unui eveniment de mare amploare în domeniul studiului religiei, marcând un moment semnificativ pe harta evenimentelor internaționale dedicate acestui domeniu. Acest lucru a avut loc între 20 și 25 septembrie, când Bucureștiul a primit delegații din numeroase părți ale lumii pentru a participa la Al 22-lea Congres EASR, impreuna cu Conferința regională IAHR sub denumirea «Religions 360°».
Această întâlnire nu a fost o primă apariție pentru orașul pe râul Dâmbovița, deoarece deja în perioada 20–23 septembrie 2006, acelasi locărire avaităzăz găzduit prima ediție a acestui congres, sub titlul «Religious History of Europe and Asia».
Conform declarațiilor organizatorilor, foarte puține metropolități au beneficiat de onorul de a găzdui de două ori astfel de întâlniri, printre care fiind menzionate Paris, Leiden și Stockholm, lângă București.
Organizarea unui astfel de eveniment de scară internațională nu este fructul unei improvizări, ci rezultatul unui efort continuu și coordonat pe anul lung. Echipa de organizare a lucrat cu dedicare ani întregi pentru a asigura fiecare detaliu, de la logistica și cazarea până la selecția temelor și invitării personalităților de marque.
În centrul acestui meccanism a stat, și în 2006 și în 2026, Eugen Ciurtin, pe care scrisoarea oficială EASR îl prezintă ca fiind nucleul around care s-a structurat întregul proiect și «membru esențial» al echipei de la prima ediție.
El nu doar a coordonat activitățile, ci a fost și un punct de referință prin intervențiile sale, în care a reamintit publicul la etape importante ale contribuției sale la viața academică românească: de la lansarea revistei Archaeus în 1996 și Studia Asiatica în 2000, prin constituirea Institutului de Istorie a Religiori în 2008, până la recunoașterea faptului că aproape aceeași echipă, în parteneriat cu EASR și IAHR, a fost în spatele ambele ediții ale congresului organizate în București.
În cadrul intervenției sale la congresul din 2026, Ciurtin a formulat o observație care merită să fie ținută în vedere: până în prezent, nu există o istorie academică completă a studiului religiei în România după anul 1989. Această lacună, el a sugerat, reprezintă o provocare și în același timp o oportunitate pentru cercetătorii viitori să își asumă rolul de dokumentatori și interpretatori al unei evoluții complexe și puțin eksplorate.
Semnificația internațională a evenimentului a fost reflectată și în mesajele de susținere primite de la conducerea EASR. La data de 23 martie 2026, președintele Marco Pasi, secretara generală Jenny Butler, împreună cu predecesorii lor din mandatul 2020–2025, Kim Knott și Jenny Berglund, au emis o scrisoare oficială adresată comunității academice românești.
Documentul, pe care organizatorii l-au recomandat citirii atentă, conține trei afirmații fundamentale care au resonat în mediu, mai ales pentru că sunt ред în a fi exprimate de părți externe.
În primul rând, scrisoarea subliniază esența disciplinei, declarând că studiul academic al religiilor reprezintă un instrument esențial pentru orientarea în lumea multiculturală contemporană, facilitând nu doar înțelegerea interculturală, ci și o analiză mai profundă a dinamicii sociale și a interdependenței istorice și politice în care sunt implicate tradițiile de credință. În al doilea rând, accentul cade pe continuitate: anul 2026 marchează douăzeci de ani de la prima întâlnire EASR desfășurată în România, în septembrie 2006, atunci când au participat delegați din peste treizeci de state și când a fost declarată «prima ediție de acest tip organizată pe teritoriul național».
Scrisoarea amintește, de asemenea, că Societatea Română de Istorie a Religiori – inițial denumită Asociația Română de Istorie a Religiori – face parte din structura EASR de la 2002 și din cea a IAHR de la 2005, iar ediția din 2006 a beneficiat de sprijinul explicit al guvernului și a unor instituții publice naționale.
Al treilea punct din scrisoare constituie o evaluare direcționată către contribuția românească la cercetarea internațională în domeniul religiei. Semnătarii affirmă că «domeniul românesc al studiului religiilor este extrem de important» și că colegii din țară «sunt foarte prețuiți» în cadrul comunității științifice globale. Ei exprimă susținerea «din toată inima» a găzduirii evenimentului în România și subliniază rolul vital al celor care oferă asistență locală, adreseând un mesaj direct instituțiilor naționale care au făcut posibilă realizarea proiectului.
Un moment deosebit de memorabil al congresului a fost ceremoniala de deschidere, care a avut loc dimineața de duminică, 20 septembrie 2026, în cadrul Ateneului Român. Evenimentul nu s-a limitat la discursuri protocolare, ci a inclus și o interpretație muzicală de excepție: Andante religioso din opera lui George Enescu, executat pentru două viole și orgă.
După cuvintele de bun venit prelungite ale președintei IAHR, Satoko Fujiwara, ale președintelui EASR și ale conducerii Universității din București, precum și după conferința inaugurală a lui Gregory D.
Alles, cu titlul «Slow Translation and the Study of Religions: Promise and Perils», programul a continuat cu un concert-concept numit «Sonotheism: Religia în Enescu».
Această realizare artistică a fost rezultatul unui program de cercetare desfășurat între 2022 și 2026 la Institutul de Istorie a Religiori, fiind conceput și comentat de dirijorul Gabriel Bebeșelea și de Eugen Ciurtin. În interpretare au participat Orchestra Musica Ricercata și Corul «Preludiu – Voicu Enăchescu», impreună cu soliștii Cristina Fieraru, Nicolae Simonov și Sergiu Garabajii, precum și cu actorul Vlad Ivanov.
Conform estimărilor organizatorilor, la concert au fost prezentați aproximativ nouăzeci de muzicieni.
De ce a deschis congresul mondial cu o cercetare despre George Enescu?
Programul musical a explorat dimensiuni spirituale din opera lui Enescu, legând piese precum Edip – cu referințe la Grecia arhaică –, Ahasvérus – care evoca lumea biblică –, L’Aurore.
Aux bords du Gange – inspirat de spiritualitatea indiană –, precum și Strigoii, unde a fost integrat folclorul strigoilor pe versuri ale lui Mihai Eminescu. Fragmentele din oratoriul Ahasvérus au fost prezentate publicului ca prima audiere în București, un detaliu care a adăugat o notă de excepționalitate evenimentului.
Semnificația acestui concert nu se limitează la valoarea estetică.
El reprezintă un unicum din trei perspective principale.
În primul rând, inversează raportul obișnuit dintre un congres academic și programul său de acompañament cultural: muzica nu a fost un simplu divertisment oferit participanților, ci o formă de comunicare științifică, unde opera lui Enescu a fost citită ca un document religios, analizată prin prisma istoriei religiilor.
În al doilea rând, proiectul s-a bazat pe manuscrise.
O parte din compozițiile lui Enescu cu teme religioase a rămas neterminată sau needitată, iar realizarea lor în sunet a necesitat lucru direct cu documentele originale, aducând în atenție necesitatea accesului la sursele autentice.
În al treilea rând, iniciativa a fost inserată într-o campană mai largă de salvare și conservare a moștenirii muzicale lui George Enescu.
Această preocupare a materializat în data de 9 martie 2026, când peste o sută de personalități din lumea culturii – printre care Norman Manea, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Victor Rebengiuc și Andrei Șerban – au semnat un apel public adresat președintelui, premierului și ministrul culturii. Apelul, inițiat de Gabriel Bebeșelea, Eugen Ciurtin și Radu Vancu, a destacat starea alarmantă în care se aflau manuscrisele composerului: ținute în containere la Muzeul Național «George Enescu», expuse la temperaturi extreme și fără regulare a umidității.
Documentul ceră mutarea imediată a acestor materiale în depozite profesionale, accesul muzicologilor pentru evaluarea stării lor și verificarea procesului de digitalizare.
Faptul că un congres mondial de istorie a religiilor s-a deschis cu o astfel de cercetare dedicată lui George Enescu, atragând atenția sutorilor de cercetători din zeci de țări spre un patrimoniu cultural în pericol, este, conform declarațiilor prezente în materialele evenimentului, fara precedent în istoria acestor întâlniri. Mai mult decât atât, exemplul ilustrează o lecție valoroasă: o disciplină umanistă, când iese din limita salii de conferințe, nu se restremane la interpretare pasivă, ci devine capabilă de protecție activă a patrimoniului pe care îl studiează.
Programul științific al congresului a ținut promisiunea titlului «Religions 360°», oferind o panoramă completă pe teme actuale și urgente. Deși nu este posibil să se rezume aici fiecare dintre sutele de comunicări prezentate, este posibil să se identifice câteva direcții majore, confirmate și de volumul oficial de rezumate, precum și de relevanța fiecărui subiect pentru contextul românesc.
Una dintre temele care a atras cea mai mare atenție a fost cea legată de război. Un panel întreg a abordat conflictul din Ucraina ca «catalizator al transformărilor religioase globale», analizând-l nu doar ca un război geopolitic, ci ca un fenomen cu o dimensiune sacrală explicită – atât în justificarea agresiunii, cât și în rezistența morală – care provoacă o reevaluare critică a teorii clasice de secularizare și de separare între religie și stat.
Alte secțiuni au explorat subiecte precum gestionarea Ortodoxiei în statele baltice în context de război, competiția între ortodoxiile din Europa de Est pentru autoritate și recunoaștere, restricțiile impuse libertății religioase atunci când este invocată noțiunea de securitate națională, precum și teme precum teologia și mitologia politică, religia și ocultismul în regimul nazi german.
Pentru România, o țară situată lângă fronta acestui conflict, cu o Biserică Ortodoxă implicată în disputa jurisdiccională regională, aceste analize nu au fost percepute ca exotice, ci ca direct relevante pentru realitatea internațională.
Un alt aspect de remarcat a fost modul în care a fost abordată Ortodoxia în cadrul congresului. Deosebit de important a fost faptul că tradiția ortodoxă nu a fost analizată exclusiv prin lentila teologiei, ci prin instrumentele istoriei religiilor. Panelul «Towards Orthodox Christianity 360°: History of Religions and Orthodox Christianities», propus de Ionuț Daniel Băncilă de la Institutul de Istorie a Religiori, a plecat de la premisa că Ortodoxia, însoțită ca «religie trăită», depășește cadrele stricte naționale și generează o varietate de manifestații pe care ierarhia oficială nu le poate întotdeauna cuprinde: de la imaginea publică și gestionarea proceselor de secularizare, prin critică internă și pietatea populară, până la prezența în sfera economică și juridică, și până la modul în care regimurile politice o folosesc ca instrument.
Lătrați acestui panel au fost discuții despre prezența ortodoxă în Italia de la secolul al XVI-lea până în prezent, despre ecumenism și istoria religiilor, precum și o masă rotundă dedicată perenialismului tradicionalist și Ortodoxiei răsăriteane. Acest lucru a constituit un progres metodologic: a demonstrat că o tradiție religioasă majoritară poate fi examenată critic, comparativ și fără ostilitate, chiar și în cadrul unei societăți unde ea nu este obișnuită să fie privită sub un astfel de unghi.