Regula celor 183
Confuzia din jurul obligațiilor fiscale ale românilor expatriați a atins cote alarmante. Mulți cetățeni care au stabilit rezidența în alte state europene, dar nu au actualizat statutul fiscal acasă, se confruntă acum cu perspectivele unor decizii de impunere emise de ANAF. Situația afectează direct pe cei care au acumulat venituri în perioada 2021-2025, interval în care Fiscului românesc i-a devenit posibil să identifice discrepanțele prin schimbul digitalizat de date financiare internaționale.
Punctul central al acestei probleme este regula celor 183 de zile. Dacă un cetățean petrece mai mult de jumătate din an într-o altă țară, lucrând și rezidând acolo, dar continuă să fie considerat rezident fiscal în România, intră automat în raza de interes a autorităților. Deși plata impozitelui pe venit în statul de reședință actual este o practică standard, aceasta nu exonerează automat contribuabilul de obligațiile față de ANAF, atâta timp cât statutul de rezident fiscal român nu a fost formalizat prin documente oficiale. Din luna iulie a anului 2026, instituția fiscală a inițiat o campanie masivă de trimitere a notificărilor pentru veniturile nedeclarate din ultimii cinci ani, punând accent pe importanța declarației corecte a rezidenței.
Termen limită
Un aspect critic menționat de specialiști este existența unei perioade limitate de doar 45 de zile, imediat după primirea notificării, în care contribuabilul trebuie să furnizeze dovezi clare că își achită deja taxele în țara unde a muncit. Aceste probe pot include declarații de impozitare, contracte de muncă sau extrase de cont bancar din străinătate. Lipsa unui cont personal pe platforma Spatiu Privat Virtual (SPV) sau a unui cont pe site-ul ANAF împiedică mulți expatriați să urmărească notificările electronice, rămânând dependenti de corespondența fizică trimisă la adresa din cartea de identitate, care adesea este veche sau incorectă.
Temerea principală a multor români din afara țării este legată de aplicarea unei cote impozitare de 70% asupra veniturilor obținute în străinătate. Această cifră, difuzată rapid pe rețelele de socializare, a creat o panică nejustificată, deși mecanismul său de aplicare este mai nuanțat. Avocatul Bogdan Palade, specialist în drept fiscal, a explicat că cota de 70% nu este o regulă universală aplicabilă oricui și oricărei sume de bani. Ea intervine în mod specific atunci când natura venitului nu este clar definită sau când nu se respectă anumite proceduri administrative, cum ar fi achiziția bruscă a unor bunuri imobile multiple fără justificarea clară a provenienței fondurilor.
Mitul cotei
În cazurile standard, unde un individ demonstrează transparent faptul că a locuit și a muncit legal într-o altă jurisdicție, riscul de a se confrunta cu această cotă maximă este redus semnificativ. Chiar și în situațiile în care munca s-a desfășurat fără forme contractuale clasice, există metode valide de a dovedi proveniența veniturilor. De exemplu, prezentarea contractelor de închiriere locale, facturilor de utilități sau a altor documente financiare emise în străinătate poate servi ca probă a existenței activității economice și a cheltuielilor asociate. Astfel, transparența financiară devine cheia evitării sancțiunilor severe.
Cum remediezi situația
Mulți expatriați raportează că au aflat despre datoriile lor fiscale întâmplător, adesea prin blocajele bancare apărute la retrageri de bani cu carduri românești în timpul vacanțelor. Un exemplu relevant este cel al unui cetățean din Franța, care a descoperit situația fiscală neîncheiată abia când banca sa a solicitat actele de rezidență pentru deblocarea contului. Alți cetățeni, precum o familie din Spania, care trăiește acolo din 2017, se întreabă dacă trebuie încă să depună declarații la ANAF, deși sunt rezidenți fiscali spanioli. Pentru a remedia situația și a evita deciziile de impunere, autoritățile recomandă depunerea „chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”. Acest document poate fi transmis fie online prin portalul ANAF, fie fizic la ghișeu, și servește ca instrument juridic pentru a confirma schimbarea statutului fiscal.
Procesul de digitalizare a serviciilor publice, combinat cu acordurile internaționale de schimb de date, a eliminat posibilitatea ascunderii veniturilor externe, făcând necesară o abordare proactivă a problemelor fiscale de către toți românii care au muncit în străinătate în ultimii ani. Clarificarea acestor aspecte este vitală pentru a transforma teama în certitudine juridică și pentru a preveni conflictele neprevăzute cu Fiscului.