Ce trebuie să înțeleagă un legislator?
Constantin Hamangiu, academician, profesor, magistrat și doctrinar de remarcă, a lăsat o amprentă profundă în domeniul dreptului privat în România, în special prin contribuțiile sale la elaborarea și analiza codurilor civile. Născut în 1869 și decedat în 1982, a fost recunoscut nu doar pentru volumul impresionant de muncă scientifică, ci și pentru modul inovator în care a abordat cercetarea juridică – nu ca o activitate izolată, ci ca un sistem de colaborare continuă și de creare.
Această perspectivă a fost evidențiată de profesorul I. L.
Georgescu, coautor al Codului comercial din 1940, care, în anul 1995, în revistă „Revista de drept comercial – Medalion”, l-a descris ca un fenomen științific grandios în literatura juridică română, subliniând nu doar cantitatea de opere, ci și metoda sa de lucru bazată pe echipaj și inovație constantă.
Personalitatea sa fascinantă a atras și inspirat mulți, fiind văzut ca un om de știință dotat cu un spirit marcant de întreprindere.
Un exemplu al valorii cercetărilor științifice în dreptul privat este reprezentat de seria de publicări adnotate pe care Hamangiu le-a realizat cu precizie și detaliu. În anul 1897 a publicat „Codul civil român”, conform textului oficial, însoțit de articolele corespunzătoare din Codul civil francez și adnotat cu jurisprudența Curții de Casație a României pentru perioada 1886–1897.
Un an mai târziu, în 1898, a apărut „Codul de procedură civilă-1865”, structurat pe aceleași principii teoretice, urmat de „Codul comercial român-adnotat”.
Aceste lucrări au pregătit terenul pentru opera sa fundamentală din 1927: „Codul civil adnotat”, care a inclus textele corespunzătoare din legislatele franceze, italiene și belgiene, precum și o colectare completă de jurisprudență din perioada 1868–1927, distribuită pe nouă volume, cu peste 20.000 de decizii și sentințe adnotate – un efort monumental care a pus baza unei interpretări doctrinare serioase și comparative a codului civil în România.
Printre cele mai semnificative realizări ale lui Hamangiu se numără două opere de mare amplitudine. Prima este „Codul general al României, 1860–1903”, o lucrare de 1323 de pagini care conţine codurile și legile uzuale, regulamentele, convențiile comerciale și de extrădare, precum și decreturile și deciziile cele mai importante din perioada, toate adnotate cu referințe la legile corespunzătoare și îmbogăţită printr-un index alfabetic și unul cronologic, facilitând accesul rapid la informații.
Cine a fost Constantin Hamangiu și de ce contează muncii sale în dreptul românesc?
A doua opere de remarcă este revistă „Pandectele Române”, publicată între 1921 și 1932, unică în publicistica juridică și jurisprudențială din România prin calitatea și diversitatea colaboratorilor.
În paginile sale au apărut semnăturile unor personalități de marque al doctrinei juridice, precum I. Ionescu-Dolj, Traian Ionașcu, C. C.
Dissescu, Paul Demetrescu, I. L. Georgescu și alții, contribuind la crearea unui forum de debat intelectual de înalt nivel.
În anul 1931, în funcția de ministru al justiției, Hamangiu a afirmat cu convingere că „datoria noastră este de a lucra pentru progresul științei juridice, care contribuie atât de mult la purificarea moravurilor. Acestui scop avem datoria de a sacrifica tot timpul nostru liber și, numai lovind răul, oriunde se găsește, putem spune că ne-am îndeplinit această datorie, ca oameni” – o declarație care reflectă conceperea sa etică și civică a juridicii ca instrument de moralizare socială.
Ce trebuie să înțeleagă un legislator? Hamangiu credea că face o lege nu înseamnă să se izoleze în bibliotecă pentru a formula norme frumoase doar din punct de vedere formal, dar deconectate de realitatea vietii cotidiene.
Formele goale, chiar și cele mai artificioase, rămân străine de experiența populației dacă nu sunt înfruntate cu realitățile vieții.
A face o lege, în sensul său profond, înseamnă să transforme viața în norme juridice – adică să ia elementele, obiceiurile, tradițiile și norme de conduită ale unui popor și să le transposezi în texte legale care să le reflecteze cu fidelitate.
Pentru asta, credea Hamangiu că legislatorul trebuie să se coboare în adâncul vieții sociale, să înțeleagă impulsele și nuanțele ei, și să le expreseze în lege fără să le altereze semnificativ.
Legea, astfel concepută, devine expresia caracteristică a unui popor – o sintetea a unității sufletești și, mai mult decât atât, o manifestare a sufletului unui neam.