Suntem mai vulnerabili la manipulare?
Profesorul universitar Mircea Miclea, specialist în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai și fost ministru al Educației, a lansat un avertisment sever adresat clasei politice românești, pe care o acuză că este principalul vinovat de colapsul sistemului de învățământ. Într-un interviu acordat Spotmedia, în dialog cu Adriana Nedelea, academicianul a susținut că degradarea școlii nu se datorează unor factori accidentali, ci modului specific în care puterea este exercitată în România.
Potrivit analizei sale, țara nu este guvernată de „elite rezolutive”, adică de lideri dedicați reparării mecanismelor instituționale, ci de „elite extractive”.
Acestea din urmă utilizează funcțiile publice exclusiv pentru a extrage resurse – bani, posturi și prestigiu – în beneficiul propriu și al formațiunilor politice la care aparțin.
Miclea a explicat conceptul de „elită extractivă” prin prisma comportamentului oficialilor care urcă la putere. Aceștia nu sunt motivați de dorința de a remedia deficiențele sistemice, ci de capacitatea de a extrage valoare din poziția lor. Resursele extrase includ fonduri bugetare, numiri în funcții cheie și statut social. Concluzia expertului este clară: am fost conduși de indivizi care, în loc să abordeze problemele fundamentale, au preferat să extragă beneficii personale și partizane. Această mentalitate a permis ca problemele educației să persiste, chiar dacă datele statistice și soluțiile posibile erau cunoscute de ani de zile.
Una dintre cele mai alarmante constatări ale lui Miclea este faptul că decalajele performative nu se manifestă brusc, ci se instalează treptat, începând din clasele primare. Contrar credinței comune, problemele nu devin vizibile abia la testarea PISA sau la Evaluarea Națională. Datele indică existența unor diferențe semnificative încă din clasa a II-a, între elevii din mediul urban și cei din mediul rural. Această disparitate se accentuează progresiv în clasele a IV-a și a VI-a, ajungând la o diferență maximă la momentul examenului de absolvire a gimnaziului.
Astfel, statul deține de mult timp informații precise despre care sunt copiii care rămân în urmă, însă lipsa unei intervenții timpurii a permis ca inegalitatea să crească.
Expertul subliniază că eficiența oricărei măsuri corrective este direct proporțională cu vechimea problemei; cu cât intervenția este mai precoce, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari. Așteptarea rezultatelor finale ale Evaluării Naționale sau a testelor internaționale pentru a lua decizii este o abordare greșită. Deși aceste informații au fost disponibile, ele nu au generat acțiuni concrete. Motivul stă din nou în logica extractivă: politica nu a fost concentrată pe rezolvarea problemelor, ci pe exploatarea resurselor disponibile.
Mircea Miclea nu este optimist în ceea ce privește capacitatea actuală a politicienilor de a schimba cursul evenimentelor, chiar și în fața unor rezultate dramatice. El consideră pericolul uriaș, dar observă că societatea nu pare a se trezi din letargie. În opinia sa, liderii politici posedă abilitatea de a devia atenția publică de la problemele structurale majore, mutând focusul spre subiecte minore, dar zgomotoase. Această strategie permite politicianului să se ascundă sub un strat de retorică, comportându-se, conform metaforei folosite, ca o sepiu care secretă cerneală pentru a dispărea în apă.
În spatele discursului elaborat, adevăratele deficiențe ale sistemului rămân invizibile.
Metoda de evitare este simplă: în locul unei crize educaționale profunde, se injectează în spațiul public teme secundare, suficiente pentru a ocupa mintea cetățenilor. O cauză structurală a acestei inerții este natura temporala a educației.
Spre deosebire de infrastructură, unde un pod reparat poate fi prezentat imediat alegătorilor ca un succes vizibil, reformele educaționale necesită ani pentru a produce efecte măsurabile.
Beneficiile unei politici educaționale solide pot apărea abia după patru, cinci sau chiar zece ani, perioadă care depășește adesea ciclul electoral standard. De aceea, educația nu devine o prioritate reală, indiferent de declarațiile retorice ale guvernanților.
Miclea descrie un leadership miop, incapabil să privească dincolo de următoarele alegeri. Calitatea conducerei este atât de scăzută încât Liderii nu se gândesc la rezolvarea problemelor pe termen lung, ci la modul în care pot extrage resurse până la votarea viitoare.
Costul acestei strategii nu este suportat de politicieni, ci de întreaga societate. O forță de muncă slab calificată, rezultat direct al unei educații precare, împiedică economia să genereze prosperitate sustenabilă.
Expertul avertizează că România va deveni din ce în ce mai săracă pe măsură ce calitatea învățământului scade.
Un leadership incapabil să privească dincolo de alegeri!
Investitorii străini vor evita o piață în care capitalul uman are o calitate din ce în ce mai redusă. Educația nu este doar o chestiune a profesorilor, elevilor și familiilor, ci o problemă economică majoră și una de securitate națională. Analfabetismul funcțional are consecințe care depășesc simplele note la examene.
Cetățeanul cu un nivel scăzut de literație nu poate înțelege contractele pe care le semnează, nu poate evalua critic știrile pe care le consumă și nu poate gândi logic.
Consecvența directă a acestui proces este o vulnerabilitate crescută la manipulare. Populația devine mai ușor de controlat pentru acei actori care doresc să își impună agenda. La nivel macro, decalajele educaționale fragmentează societatea, ducând la o polarizare a modurilor de România devine astfel mai expusă riscurilor războiului hibrid și manipulării digitale, inclusiv a atacurilor coordonate de către „troli” din diverse state, indiferent de origine.
Deși o țară poate achiziționa tehnologie avansată, aceasta devine inutilă dacă nu dispune de oameni pregătiți să o exploateze. Această dinamică constituie o vulnerabilitate națională și o tragedie pentru țară.
Deși soluțiile tehnice există, implementarea lor este blocată de lipsa voinței politice.
Mircea Miclea propune un set de măsuri concrete. Prima prioritate este îmbunătățirea calității corpului profesoral și transformarea profesiei într-una atractivă, în special în zonele rurale, unde deficitul de cadre este acut.
A doua măsura vizează democratizarea accesului la educație de înaltă calitate prin intermediul unei platforme naționale de e-learning, care ar permite oricărui elev din România să beneficieze de lecțiile celor mai buni profesori.
Principiul este simplu: calitatea profesorului determină direct rezultatele elevului.
Finanțarea sectorului educațional trebuie mărită, dar Miclea atrage atenția că banii nu sunt o panacee magică. Contabilizarea resurselor este esențială; o tablă interactivă nu garantează automat performanțe superioare.
Diferența reală o face pregătirea didactică a cadrelor, accesul elevilor la materiale bibliografice și resurse de învățare, precum și intervenția promptă atunci când un student întâmpină dificultăți.
Expertul sugerează, de asemenea, reintroducerea tezelor unice la nivel național începând din gimnaziu. Această măsură ar oferi statului și școlilor date timpurii despre locurile în care apar problemele, eliminând surpriza la Evaluarea Națională și responsabilitatea difuză.
În ciuda tuturor acestor soluții tehnice, Miclea insistă că totul revine la logica puterii.
Atâta timp cât guvernanții vor continua să acționeze pe principiul extracției de resurse, oricât de logice și coerente ar fi planurile de reformă, nimic nu se va schimba fundamental.
Interviul integral cu Mircea Miclea, în care discută prăbușirea performanțelor școlare, responsabilitatea politică, rolul crucial al profesorilor, riscurile analfabetismului funcțional și soluțiile specifice, este disponibil pe canalul YouTube SpotMedia.
Articolul a apărut inițial pe spotmedia. ro, sub titlul care sublinia caracterul extractiv al elitelor politice în contextul prăbușirii sistemului educațional.