Cine trage cortina peste vechiul PNL?
Tensiunile din interiorul PNL explodează în jurul viitorului conduceri, iar Alin Tișe se poziționează drept principalul rival al lui Ilie Bolojan.
Surse liberale au confirmat pentru Cotidianul că șeful CJ Cluj se pregătește activ să-i conteste autoritatea, sprijinindu-se pe „Platforma Liberal-Conservatoare”, lansată oficial în iulie ca o replică directă la stilul actual de management.
În culise se negociază aprig organizarea unui Congres extraordinar, o mișcare considerată vitală acum, că partidul a intrat în opoziție. Tabăra anti-Bolojan susține însă că evenimentul ar trebui amânat pentru a da timp „opoziției interne” să se coaguleze. De altfel, apropiații lui Tișe recunosc deschis că o asemenea mișcare ar putea fi prematură în acest moment, riscând să devină o simplă „căruță pusă înaintea boilor”.
În pline negocieri pentru formarea guvernului, Tișe a dat de pământ cu conducerea partidului pe rețelele sociale. După ce Ilie Bolojan le-a cerut liberalilor să renunțe la funcții înainte de votul pentru Guvernul Niculescu, clujeanul a răbufnit. El a cerut plecarea imediată a lui Bolojan și a întregii echipe, pe care i-a acuzat de un management catastrofal.
Niciun penelist din țară nu trebuie să demisioneze din funcțiile politice! Trebuie să demisioneze cei din conducerea incompetentă, care au adus partidul în acest dezastru! Oamenii au muncit pentru funcțiile pe care le ocupă. Nu sunt vinovați pentru conducerea și managementul defectuos al celor care au dus partidul în această situație!
Primul care trebuie să demisioneze este Ilie Bolojan, împreună cu toți cei incompetenți din conducere, care, luați la un loc, nu au voturile unui singur primar PNL!, a scris el.
Ulterior, după ce PNL și USR au semnat protocolul de colaborare, Tișe a transmis că identitatea liberală a fost pur și simplu vândută.
PNL NU MAI EXISTĂ!
A fost făcut cadou USR-ului. Nu s-a dizolvat printr-un congres prin vot democratic si nici nu i-a stins nimeni oficial lumina. S-a predat.
Total!, a punctat el.
Rebeliune pe față sau salvare politică?
Lider al Consiliului Județean Cluj și nume greu pe scena politică, Alin Tișe a lansat această grupare disidentă în iulie 2026, odată cu învestirea lui Adrian Veștea ca premier. Atunci, el a acuzat șefia partidului de un adevărat „cult al personalității” și de trădare a valorilor istorice.
Eu nu fac parte din nicio tabără: nici a trădătorilor etichetați și nici a celor care au confiscat partidul și îl duc spre neomarxism.
Eu susțin PNL împreună cu oamenii onești care timp de 20 de ani am activat doar aici și am adus voturi permanent pentru partid, mult peste votul electoral al partidului.
Din această perspectivă vorbesc! Cred că sunt îndreptățit! Toți care simt astfel vor ajuta acest partid să se regăsească.
(…) Am susținut un guvern stabil cerut de președintele țării! Și susțin mai departe asta. Nu mă interesează nicio persoană„, declara Tișe pentru Cotidianul, subliniind: ”Nu mă interesează nicio tabără și nicio persoană.
Vorbesc de principii și crez!
Deși reacțiile din partid au fost împărțite, figuri cunoscute precum Rareș Bogdan, Alina Gorghiu și Ionuț Stroe și-au arătat susținerea pentru demersul său. Tișe insistă că miza este reformarea profundă a formațiunii și revenirea la meritocrație.
Platforma este inițiată de mine pentru orice membru PNL care consideră că trebuie acest partid să se regăsească pe calea dreaptă, așa cum este statutul lui. Reformarea lui și așezarea lui pe criterii de performanță. Eu am reformat administrația publică în Cluj în mod real, nimeni în țară nu a făcut asta. Rezultatele electorale trebuie să conteze în partid, nu promovarea de nonvalori electorale, fără voturi în spate.
Despre asta este vorba, foarte simplu. Eu am făcut asta în toată cariera mea politică. De aceea sunt împăcat cu mine, a conchis el.