Experiența poloneză poate ghida o reformă bine fundamentată în România!
Cum a transformat Polonia structura sa teritorială: lecții pentru viitoarea reformă din România
În anul 1999, Polonia a efectuat o restructurare profundă a arhitecturii sale administrative.
Numărul regiunilor a fost redus drastic de la 49 la 16, ceea ce a dus la pierderea statutului de sediu regional pentru 31 de orașe. Scopul acestei mișcări a fost consolidarea puterii administrațiilor superioare, făcând-le apte să controleze mai eficient investițiile și serviciile publice.
Procesul a declanșat însă o serie de proteste și a stârnit temeri legitime în rândul rezidentilor din orașele mai mici, care se temeau să nu piardă fonduri, instituții și greutate politică.
Experiența poloneză devine un reper esențial pentru dezbaterile curente în România, unde Partidul Social Democrat (PSD) propune o reorganizare administrativă masivă, implicând fuziunea unor comune, orașe și chiar județe. O diferență fundamentală față de modelul polonez este că Polonia a menținut nivelul comunal și a reintrodus un strat intermediar între acesta și regiunile mari. Reducerea numărului de regiuni a fost însoțită de o redistribuire a sarcinilor între diferite niveluri de putere. Cele 16 entități regionale, cunoscute sub numele de voievodate, au primit o rol central în planificarea dezvoltării regionale.
Între aceste regiuni și autoritățile locale a fost reintrodus nivelul districtelor, denumite powiat.
Pentru cetățenii obișnuiți, această împărțire a responsabilităților se traduce astfel: autoritatea locală, cunoscută ca „gmina”, se ocupă de servicii de primă linie, cum ar fi școlile primare, transportul urban, spațiile publice și asistența socială. Nivelul de district gestionează serviciile care depășesc capacitățile unei singure localități, precum liceele, anumite unități de sănătate sau sprijinirea șomerilor. Nivelul regional coordonează strategia de dezvoltare și proiectele care au o importanță la scară mai largă.
„Trebuie să creăm un număr mic de voievodate mari, capabile să realizeze interesele noastre naționale strategice”, declara în 1998 premierul de atunci, Jerzy Buzek, conform unei retrospecții publicate de Președinția Poloniei. Argumentul central era că regiunile mai puternice ar fi în stare să susțină inclusiv acele zone care au rămas în urmă în dezvoltare.
În România, discuția inițiată de PSD include și reducerea numărului de autorități locale. Dragoș Benea, coordonatorul grupului de lucru, a prezentat trei scenarii bazate pe praguri de populație: comune cu mai puțin de 1.500, 3.000 sau 5.000 locuitori.
El a subliniat că analiza va cuprinde și reconfigurarea județelor.
Spre deosebire de modelul polonez din 1999, care nu a presupus o fuziune generală a comunelor, PSD pregătește o comasare a comunelor sub 3.000 de locuitori și a orașelor mici.
Această reformă ar putea afecta 18.000 de aleși locali.
În Polonia, între pregătirea reformei și aplicarea sa efectivă au trecut mai mulți ani. Lucrările legislative pentru stabilirea a trei niveluri administrative și reducerea numărului de regiuni au început încă din 1993.
Impulsul politic decisiv a apărut după alegerile parlamentare din 1997. Legea care a stabilit noua împărțire teritorială a fost adoptată la 24 iulie 1998, iar noua organizare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999. Au existat, așadar, aproximativ cinci luni între adoptarea legii și aplicarea noii hărți, după ani de pregătire.
Legea conținea și o clauză care prevedea evaluarea reorganizării până la sfârșitul anului 2000, cu posibilitatea unor corecții.
În România, Dragoș Benea a menționat că PSD intenționează să finalizeze până în martie 2027 propunerile detaliate de reorganizare, în timp ce Sorin Grindeanu a cerut ca Guvernul să își asume responsabilitatea pentru reformă tot până în martie 2027. Noua organizare ar trebui aplicată din 2028, pentru a lăsa timp actualilor primari să își încheie mandatele. Premierul Luca Niculescu a fost evaziv, declarând că decizia privind procedura de adoptare va fi luată după consultări.
Impactul asupra orașelor și rezistența locală
Harta Poloniei a fost ajustată și sub presiunea comunităților locale. Una dintre variantele inițiale prevedea doar 12 regiuni. La Opole, temerea de a pierde statutul de sediu regional a mobilizat locuitorii și liderii locali. Au fost organizate proteste, campanii de strângere a semnăturilor și un lanț uman pentru păstrarea regiunii, relatează publicația locală Czas na Opole. În cele din urmă, Opole a rămas pe harta celor 16 regiuni. În alte două regiuni, funcțiile de sediu au fost împărțite între două orașe.
Evaluările poloneze confirmă beneficiile descentralizării!
La Bydgoszcz se află reprezentantul Guvernului, iar la Toruń se întrunește adunarea regională aleasă. O aranjare similară există între Gorzów Wielkopolski și Zielona Góra. Această împărțire a permis păstrarea unor instituții importante în ambele centre.
Această situație este relevantă pentru disputele din România privind orașele care ar putea pierde instituții în urma comasării județelor. Deocamdată, propunerea ca reorganizarea să se bazeze pe modelul curților de apel nu este acceptată nici măcar la nivel intern al PSD.
Evaluările efectuate în Polonia identifică beneficii ale descentralizării, deși aceștia nu pot fi atribuite exclusiv reducerii numărului de regiuni. O analiză publicată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare confirmă îmbunătățirea serviciilor publice și creșterea veniturilor locale. Transferul de responsabilități a făcut autoritățile locale mai importante în relația cu cetățenii și a contribuit la dezvoltarea capacității de a folosi fondurile europene. Aceste rezultate privesc însă un proces mai larg de modernizare, început în 1990, care a inclus transferuri de instituții, patrimoniu, personal și resurse. Astfel, beneficiile menționate nu sunt rezultatul simplei reduceri de la 49 la 16 regiuni.
Pentru orașele care și-au pierdut statutul de sediu, rezultatele sunt mai nuanțate.
Cele mai multe orașe care au pierdut acest statut au devenit mai puțin importante ca centre economice și de servicii, în timp ce marile centre regionale și-au consolidat poziția.
Această concluzie provine dintr-un studiu publicat în 2024 în revista Sustainability, care compară situația din 1998 cu cea din 2019. Dintre cele 31 de foste sedii regionale, doar trei și-au întărit acest rol: Bielsko-Biała, Częstochowa și Słupsk. Studiul nu stabilește însă cât din această schimbare a fost provocată direct de reorganizarea administrativă.
Autorii subliniază că concentrarea activității economice în marile orașe începuse chiar înainte de reformă. Transformările economice și aderarea la UE au influențat, la rândul lor, dezvoltarea orașelor. Prin urmare, pierderea rolului regional al fostelor sedii nu poate fi explicată doar prin dispariția instituțiilor administrative.
De asemenea, doi economiști au analizat dacă îndepărtarea de noul centru administrativ a afectat dezvoltarea localităților. Concluzia lor a fost că „Reforma nu a dus la o dezvoltare socio-economică mai lentă a localităților care au ajuns mai departe de noile centre administrative” (studiu IZA).
Pentru România, experiența poloneză este extrem de utilă pentru cei care doresc o reformă bine fundamentată, deoarece arată că criteriile de bază trebuie să fie nu doar numărul final de județe, ci și cheltuielile administrației, distribuția instituțiilor, investițiilor și serviciilor. Numărul final de județe este doar o cifră. Pentru locuitori contează unde vor rezolva o problemă administrativă, cine va gestiona școala sau spitalul și ce resurse va avea noua autoritate. Contează dacă viața lor va fi mai ușoară și mai bună.
INFOBOX: Alte reforme administrative în regiune
Mai multe foste țări comuniste au reorganizat administrația, folosind soluții variate. Unele au fuzionat localități sau regiuni, altele au schimbat împărțirea atribuțiilor și a fondurilor între Guvern și autoritățile locale.
Estonia, 2017: a redus numărul administrațiilor locale de la 213 la 79, prin fuziuni voluntare și intervenția Guvernului. Potrivit OCDE, personalul a scăzut cu aproximativ 10–15%. Un audit din 2021 a constatat că, în cele zece administrații analizate, serviciile publice au rămas, în general, la fel de accesibile pentru locuitorii din zonele izolate.
Unele proceduri durau însă mai mult după fuziune, iar unele primării aveau în continuare dificultăți în organizarea serviciilor.
Letonia, 2021: a trecut de la 119 la 43 de administrații locale, apoi la 42 în 2025. Potrivit OCDE, primele rezultate ale evaluării indică o capacitate mai mare de planificare a investițiilor, de atragere a fondurilor europene și de modernizare a serviciilor.
Aproape toate administrațiile au angajat personal suplimentar pentru teritorii mai mari și atribuții noi. Evaluarea este încă în desfășurare.
Albania, 2015: a redus numărul administrațiilor locale de la 373 la 61.
Într-un bilanț prezentat în 2024, autoritățile albaneze au raportat venituri proprii și investiții mai mari. Aceste evoluții nu pot fi atribuite însă exclusiv fuziunilor.
Ucraina, din 2014: a combinat fuziunea comunităților cu transferul de fonduri și responsabilități către acestea.
OCDE a identificat progrese în capacitatea administrațiilor de a planifica, gestiona bugete și investi, dar și probleme rămase nerezolvate.