Actualitate

Înscrierea creanțelor în tabelul preliminar: situația promitentului-cumpărător

Înscrierea creanțelor în tabelul preliminar: situația promitentului-cumpărător

Ce reglementează articolul 131 din Legea nr. 85/2026?

În contextul complex în care se află societățile românești, situația unui cumpărător care a semnat o promisiune de achiziție, dar a cărui partener (vânzătorul) a intrat în procedură de insolvență, ridică întrebări juridice de o importanță capitală pentru securitatea juridică a tranzacțiilor imobiliare. Prezentul demers academic își propune să desluce aspecte practice esențiale legate de modul în care un creditor, care este totodată promitent-cumpărător, își poate exercita dreptul de creanță dobândit printr-o promisiune bilaterală de vânzare încheiată înainte de declanșarea procedurii de insolvență.

Pentru a realiza acest drept, în cadrul procedurii speciale reglementate de articolul 131 din Legea nr. 85/2014, este necesar să se stabilească clar dacă promitentul-cumpărător are obligația de a-și declara creanța în tabelul preliminar al creanțelor ale debitorului, la fel ca ceilalți creditori. În mod consecutiv, relevanță deosebită prezintă analiza impactelor care derivă din respingerea cu temei a cererii de valorificare a dreptului de creanță născut din antecontract, în temeiul articolului 131 din Legea nr. 85/2014.

În acest scenariu, cercetarea examinează în ce măsură o astfel de respingere echivalează cu rezilierea unui contract aflat în curs de executare, conform articolului 123 din Legea nr. 85/2014.

În contextul respingerii cererii de valorificare, opțiunea creditorului promitent-cumpărător constă în restituirea integrală a prețului sau, după caz, a avansului din preț achitat, precum și a celorlalte prejudicii produse prin neexecutare. În acest context se naște întrebarea dacă, pentru restituirea din patrimoniul debitorului a avansului achitat cu titlu de preț, este necesară înscrierea creditorului la masa credală cu această sumă, sau dimpotrivă, suntem în prezența unei creanțe cu caracter curent care trebuie achitată cu prioritate.

De asemenea, se analizează ipoteza, regăsită în unele soluții de practică, aceea de a califica respingerea cererii de executare a obligațiilor drept o condiție suspensivă, modalitate a actului juridic. Nu în ultimul rând, studiul explorează ipoteza teoretică în care promitentul-cumpărător nu dorește realizarea creanței prin transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, ci, într-un posibil context modificat al pieței imobiliare sau din alte rațiuni personale, urmărește exclusiv restituirea părții din preț sau a întregului preț plătit în avans.

Dispozițiile articolului 131 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență au preluat, într-o formulă mai amplă și complexă, dispozițiile articolului 931 din vechiul act normativ, Legea nr. 85/2006. Textele legale succesive au reglementat o situație favorabilă creditorilor promitenți-cumpărători ai unor imobile din patrimoniul societății debitoare.

Având în vedere contextul juridic, social și economic complex în care se află acești creditori, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi promitenților-cumpărători șanse sporite pentru realizarea drepturilor de creanță.

Abordarea legislativă are drept fundament și o importantă componentă de protecție socială.

Soluția identificată de legiuitor a fost aceea de realizare a creanțelor prin transferul dreptului de proprietate asupra bunului obiect al antecontractului, dacă sunt îndeplinite condițiile expres reglementate, nu prin distribuiri acordate creditorilor potrivit regulilor de drept comun. Pentru realizarea dreptului de creanță analizat, în procedura cu caracter special reglementată, trebuie clarificat în primul rând dacă promitentul-cumpărător trebuie să se înscrie în tabelul de creanțe al debitorului, pentru a invoca aplicabilitatea dispozițiilor articolului 131 din Legea nr. 85/2014.

Pentru a oferi un răspuns argumentat acestei întrebări, analiza trebuie să pornească de la faptul că, în esență, creditorul promitent-cumpărător deține un drept de creanță născut dintr-o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, anterioară deschiderii procedurii de insolvență. Ca regulă generală aplicabilă tuturor creanțelor în procedura de insolvență, impusă prin articolul 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, orice drept de creanță născut anterior deschiderii procedurii trebuie înscris în tabelul de creanțe al debitorului.

De ce e esențial în această ipoteză particulară?

Cu toate acestea, este esențial faptul că, în această ipoteză particulară, debitorul supus procedurii de insolvență deține calitatea de promitent-vânzător.

În consecință, atât creanța promitentului-cumpărător, cât și obligația corelativă a debitorului promitent-vânzător au un obiect specific, constând într-o obligație de a face, aceea de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, apt să transfere dreptul de proprietate asupra imobilului.

Procedura oferă o posibilitate specifică de realizare a creanței, cu concursul practicianului în insolvență, reprezentant al debitorului promitent-vânzător.

Fiind vorba despre o modalitate particulară de realizare a creanței, prin încheierea unui act autentic notarial translativ de proprietate, lipsește rațiunea înscrierii respectivei creanțe în tabelul creditorilor. Această concluzie se impune, deoarece promitentul-cumpărător nu vine în concurs cu ceilalți creditori înscriși în tabel, indiferent de categoria creanței acestora. În plus, soluționarea cererii de încheiere a actului autentic de vânzare-cumpărare nu depinde de rangul creanței invocate sau de eventuale garanții care ar proteja-o. Dimpotrivă, cererea trebuie soluționată favorabil, independent de caracterul chirografar sau garantat al acesteia.

Creditorul promitent-cumpărător nu va participa la distribuirea sumelor obținute din valorificarea bunurilor debitorului și nici nu are vreun interes direct în votarea unui plan de reorganizare a debitorului promitent-vânzător. Dacă bunul este esențial pentru reușita unui plan de reorganizare, realizarea dreptului de creanță nu este posibilă, nefiind îndeplinită o condiție legală imperativă. În esență, bunul poate fi înstrăinat doar dacă debitorul promitent-vânzător poate transfera dreptul de proprietate asupra acestuia fără să afecteze reușita planului de reorganizare.

De asemenea, cu excepția deciziilor care privesc bunul imobil pe care este îndreptățit să îl cumpere conform dreptului de creanță dobândit prin promisiunea bilaterală de vânzare, promitentul-cumpărător nu are vreun interes în adoptarea altor decizii de către organele statutare ale creditorilor (adunarea și comitetul). În consecință, în lipsa unui interes concret, este lipsită de finalitate ideea potrivit căreia promitentul-cumpărător ar putea face parte din structurile de exprimare a voinței colective, care grupează creditorii înscriși în tabelul definitiv de creanțe.

Rezultă astfel că promitentul-cumpărător nu are drepturile și obligațiile legale ale celorlalți creditori, deoarece nu are vreun interes în continuarea activității sau în lichidarea patrimoniului debitorului. Singurul său interes este legat de bunul a cărui proprietate dorește și este îndreptățit să o dobândească și astfel de protejarea dreptului la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare prin care proprietatea se transferă în patrimoniul propriu.

Iar în acest scop, promitentul-cumpărător poate contesta în fața judecătorului-sindic orice demersuri ale altor creditori sau ale practicianului în insolvență, care tind la încălcarea dreptului său.

Toate aceste argumente, relevate de principiile și de normele care ghidează procedura de insolvență, converg înspre ideea lipsei vreunui interes născut și actual pentru înscrierea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător în tabelul de creanțe al debitoarei, în ipoteza în care singura solicitare a acestui creditor este aceea de aplicare a dispozițiilor articolului 131 din Legea nr. 85/2014 și de transfer al dreptului de proprietate prin încheierea unui act autentic de vânzare cu privire la bun. Opinii convergente au fost exprimate și în literatura de specialitate. Potrivit normelor incidente, tabelele de creanță ale debitorului supus procedurii de insolvență cuprind doar obligații constând în plata unor sume de bani.

Or, în cazul ipotezei reglementate de articolul 131 din Legea nr. 85/2014, obligația principală a debitorului nu este aceea de a plăti o sumă de bani, ci de a obține transferul dreptului de proprietate prin executarea unei obligații de a face.

O altă ipoteză care necesită o analiză este aceea în care un demers al creditorului promitent-cumpărător care solicită valorificarea este respins justificat, pentru neîndeplinirea condițiilor imperative și cumulative reglementate prin textul normativ enunțat. În această ipoteză, singura opțiune posibilă pentru creditorul este exclusă, într-o astfel de situație, incidența dispozițiilor de drept comun ale articolului 1669 alin. 1 Cod civil, care dau dreptul promitentului-cumpărător, în condițiile refuzului proprietarului să își execute obligațiile și să transfere dreptul de proprietate, să solicite instanței pronunțarea unui decizie.

Sursă: Juridice