Actualitate

Dragoș Cosmin Sarău: strategia de câștigare a unui litigiu

Dragoș Cosmin Sarău: strategia de câștigare a unui litigiu

Hai să intrăm în zona comercială!

Dragoș Cosmin Sarău nu aparține tipului de jurist care semnează documente fără a le analiza aprofundat, nici celui care se lasă sedus de o colaborare armonioasă între parteneri, de promisiuni atractive sau de optimismul naiv al unui client care consideră că problemele nu se pot abătura asupra lui. „Încrederea are un preț semnificativ”, afirmă fără ezitare.

Dacă am dori să sintetizăm filozofia sa într-o singură regulă, aceasta ar fi: abordează fiecare negociere ca și cum mâine te-ar putea contrapune adversarului tău actual, nu din teamă de cel mai rău scenariu, ci din înțelegerea că pregătirea este cea mai înțeleaptă opțiune.

Ca Managing Partner al firmei SARĂU & ASOCIAȚII, Dragoș Cosmin Sarău posedă disciplina unui atlet de anduranță și instinctul unui observator care preferă să analizeze înainte de a acționa.

Practică triatlon, participă la curse off-road, exersează Brazilian Jiu-Jitsu și, în sala de judecată, nu simte întotdeauna presiunea de a lovi primul. În interviul de mai jos, discută despre contracte ascunse de riscuri, litigii care nu merită a fi duse până la capăt, orgolii care trebuie puse deoparte și principii care rămân neschimbabile.

Cu un scepticism moștenit din anii școlari și o sinceritate care evită îndulcirea răspunsurilor, dezvăluie și ce îl atrage cel mai mult în meseria de avocat: căutarea dreptății.

Domnule Sarău, începem cu o întrebare simplă, dar nu tocmai ușoară. Cine este Dragoș Sarău atunci când nu poartă haina de avocat? Am impresia că omul și profesia nu sunt două entități separate care se întâlnesc doar la birou.

Cred că cele două „persoane” pe care le menționați împărtășează, în fond, aceleași valori și principii, care s-au menținut neschimbate de-a lungul timpului, iar experiența a făcut doar să le consolideze. Dincolo de rolul de avocat, pe care îl exersează cu pasiune, este un triatlonist de anduranță, un pasionat de off-road, un practicant amator de Brazilian Jiu-Jitsu, un om care apreciază liniștea și observă cu interes lumea înconjurătoare, cu moravurile ei, fie vechi, fie noi.

Această observație continuă îi confirmă mereu că natura umană rămâne relativ constantă, indiferent de epocă sau context. În realitate, cele două laturi sunt două fețe ale aceleiași persoane. Ele trăiesc permanent împreună, se influențează reciproc și, poate cel mai important, fiecare are ceva de învățat de la cealaltă.

În anul 2017, afirmați că loialitatea și respectul sunt cele două calități pe care le căutați la oamenii alături de care construiți. Au trecut aproape zece ani de atunci. Ați devenit mai indulgenți sau rămâneți la fel de exigenți?

Relația mea cu principiile a fost întotdeauna clară: odată asumate, nu le negocierezi în funcție de împrejurări sau interesele momentului. Cred că, în clipa în care începi să faci excepții de la un principiu, îi pierzi tocmai esența. Sunt, poate mai convins ca oricând, că loialitatea și respectul sunt esențiale atunci când alegi oamenii alături de care vrei să construiești ceva. Experiența nu a făcut decât să-mi întărească această convingere și să-mi arate cât de rar întâlnești cu adevărat aceste calități.

Să intrăm în zona comercială. Un contract este, în teorie, expresia unui acord între două părți cu interese comune.

Câtă încredere mai încape într-un contract comercial?

Indiferent de nivelul de încredere care a existat între părțile contractante, fiecare va căuta, în cele din urmă, să se protejeze de consecințele negative. Experiența mi-a arătat că încrederea are un preț foarte mare și că, uneori, acest preț poate fi greu de suportat.

Din fericire, scepticismul și teama de a fi ridiculizat m-au însoțit încă din anii de școală și au reprezentat, de-a lungul timpului, un scut.

Astfel, pot formula această observație mai degrabă din postura unui observator decât din cea a cuiva care a trebuit să învețe din propriile greșeli cât de costisitoare poate fi încrederea.

Din experiența dumneavoastră, care este cea mai costisitoare greșeală pe care o fac companiile înainte să ajungă într-un litigiu? Negociaza prost, semnează în grabă, nu citesc ce semnează sau cred că relația personală cu partenerul de afaceri va rezolva orice problemă?

Cred că este vorba despre un cumul de greșeli, pentru că nu poți indica doar una singură ca fiind cea mai costisitoare. În final, toate și/sau fiecare dintre ele pot duce la același rezultat: pierderea litigiului. Planurile și calculele inițiale pot fi date peste cap atunci când apar primele dificultăți. Dacă tratezi cu superficialitate oricare dintre criteriile enumerate în întrebarea dvs. sau orice alt aspect care poate influența rezultatul contractului, efectul poate fi același. Toate trebuie să funcționeze împreună și să se completeze reciproc.

Nu poți neglija unul fără să riști să compromiți întregul demers sau trebuie să-ți asumi eventualul risc.

Dacă ar fi totuși să schimb ceva de la bun început, aș elimina relația personală din ecuație și aș privi întotdeauna partea co-contractantă ca pe un terț interesat de propriul interes chiar în detrimentul clientului meu, deci ignor complet relația pe care aceasta o are cu clientul.

Cred că tocmai această abordare mi-a adus, în practică, mai multe beneficii decât orice altă măsură de detaliu.

Partenerul e un om extraordinar, ați zis?

Există o categorie de antreprenori care negociază fiecare virgulă din contract, dar lasă la voia întâmplării lucruri esențiale, precum termene, garanții, mecanisme de ieșire, consecințele neexecutării. Care este detaliul aparent minor care se transformă cel mai des într-o problemă majoră?

Nu aș spune că este un detaliu minor, ci, dimpotrivă, că este chestiunea esențială pe care cei mai mulți o pierd din vedere tocmai pentru că pare atât de evidentă: scopul. Scopul pentru care semnezi un contract, pentru care alegi o anumită abordare și pentru care acționezi într-un anumit fel.

Oamenii se lasă ușor distrași de lucruri superficiale, de zgomotul cotidian, de spectacole ieftine de fum și lumină, ajungând să-și construiască obiective care, în realitate, nici măcar nu le aparțin sau, mai rău, care nu au nicio legătură cu ceea ce și-au propus inițial.

De aici și îndemnul pe care mi-l repet constant: „eyes on the ball”. Orgoliul personal poate să mai aștepte; vor exista, cu siguranță, și alte ocazii pentru el. Îmi dau seama că întrebarea dvs.

viza, probabil, un aspect mai degrabă tehnic sau de detaliu profesional.

Eu cred însă că un asemenea detaliu nu poate fi privit izolat. Întreaga negociere și fiecare decizie privind abordarea unei probleme trebuie raportate la scopul urmărit de partea pe care o reprezinți.

Iar de aici ajungem, firesc, la principiile fiecăruia, pentru că ele sunt cele care determină ce urmărește, cum acționează și, în cele din urmă, cine este fiecare.

Abia atunci putem contura o imagine corectă a personalității personajului.

Când un client vă spune că partenerul său de afaceri este un om extraordinar, că au o relație foarte bună și că nu au nevoie să complice lucrurile cu prea multe clauze contractuale, ce îi răspundeți? Îl lăsați să se bucure de optimism sau începeți să-i redactați contractul?

Aici revin la ce spuneam mai devreme: tratez întotdeauna partea co-contractantă ca pe un terț cu interes propriu contrar celui al clientului, indiferent de relația pe care o are cu clientul. Cu o singură nuanță: nu poți face bine cu forța. Prefer să analizez fiecare situație ca și cum cele două părți s-ar afla deja în conflict. Asta nu înseamnă că presupun că vor ajunge inevitabil acolo, ci că vreau să anticipez toate scenariile înainte ca ele să devină probleme.

Dacă, în aceste condiții, clientul dorește să simplifice anumite clauze sau să accepte un anumit grad de risc, este strict alegerea lui. Rolul meu este să mă asigur că știe ce semnează și că o face în cunoștință de cauză.

Există procese care pot fi câștigate juridic, dar pierdute economic?

Cu alte cuvinte, când îi spuneți unui client că poate avea dreptate, dar că nu merită să meargă până la capăt? Și cât de ușor acceptă un antreprenor un asemenea răspuns?

Da, mai ales atunci când efortul necesar pentru a afla adevărul este vădit disproporționat față de scopul final al clientului.

De exemplu, când valoarea în joc este atât de mică în raport cu timpul, costurile și resursele consumate, încât demersul nu se mai justifică. Dreptatea poate avea mai multe forme, dar adevărul este unul singur. Tocmai de aceea, cred că trebuie să privești întreaga tablă de șah, nu doar o singură mutare sau o singură direcție.

Decizia de a continua sau nu un demers depinde de felul în care vezi situația în ansamblu. Iar o strategie bine pregătită trebuie să țină cont de toate scenariile relevante și să ofere cea mai bună variantă de acțiune în condițiile date.

Într-un litigiu, fiecare parte vine cu propria poveste și, de regulă, fiecare este convinsă că are dreptate.

Dumneavoastră ce căutați mai întâi? Argumentul juridic decisiv, fisura din povestea adversarului sau acel detaliu pe care nimeni nu l-a considerat important până atunci?

Așa cum am menționat, dreptatea se manifestă în mai multe forme, dar adevărul rămâne unic.

Tocmai de aceea, este esențial să examinezi întreaga tablă de șah, nu doar o singură mutare sau o singură direcție. O strategie bine pregătită trebuie să ia în considerare toate scenariile relevante și să ofere cea mai bună variantă de acțiune în condițiile date. Într-un litigiu, fiecare parte prezintă propria narativă și, de regulă, fiecare este convinsă că are dreptate.

Ce căut eu mai întâi? Nu este doar argumentul juridic decisiv, nici fisura din povestea adversarului, ci acel detaliu pe care nimeni nu l-a considerat important până atunci. Trebuie să privești întreaga tablă de șah, nu doar o singură mutare sau o singură direcție.

Sursă: LegalMarketing