Ce au comunicat autoritățile competente?
Protecția intimității digitale în justificația electronică: De ce vizualizarea nu echivalează cu descărcarea
„Nu este dificil să acționezi; dificultatea reală constă în a-ți cultiva starea de spirit necesară pentru a face acest lucru”, afirma Constantin Brâncuși.
Această maxime capătă o relevanță aparte în contextul actual al administrației judecătorești, unde un proces judiciar depășește cu mult simplul ansamblu de dosare materiale, rituale formale sau îmbrăcăminte specifică.
În spatele paginilor unui dosar aflat pe rolul unei instanțe se ascund biografii umane, marcate de fragilități și suferințe personale.
Dincolo de simplu statut de probă sau înscris, există documente care nu ar trebui să fie extrase de contrapartea adversă din platforma digitală centralizată, respectându-se astfel tutelele vieții private și ale datelor personale.
Deși adoptarea platformei digitale pentru gestionarea cauzelor reprezintă o soluție vitală pentru toți actorii din litigiu, beneficiile sunt particulare pentru personalul auxiliar din arhivele și registraturile instanțelor. Eficiența operațională a crescut semnificativ, transformând fluxul administrativ. Totuși, această tranziție tehnologică evidențiază mai degrabă fragilitățile cadrului normativ existent, decât cele ale infrastructurii informatice.
Autoritățile competente au comunicat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001, că nu a fost emis un act normativ secundar care să detalieze condițiile specifice de prelucrare a informațiilor personale, în raport cu articolul 15, alineatul (6), din Legea nr. 304/2022, care impune obligativitatea implementării acestui sistem. Mai mult, s-a subliniat că, până în prezent, nu a fost realizată o analiză de impact asupra riscurilor de expunere a datelor personale prin operațiunea de extragere a fișierelor din arhiva digitală a cauzelor active, atâta timp cât nu există un suport legal coerent.
Astfel, reprezentanții ministerului responsabil declară că nu au evidențiat încă existența unor amenințări concrete legate de manipularea datelor personale asociate acestui nou sistem.
Publicarea digitală e mereu justificată?
Trebuie clarificată distincția fundamentală dintre dreptul de a examina cuprinsul dosarului digital și cel de a-l salva local.
Accesul acordat părților la platformă constituie materializarea unor drepturi procesuale, însă actul de vizualizare nu trebuie pus pe aceeași linie cu cel de descărcare. Acestea sunt două mecanisme distincte de interacțiune cu informația stocată.
Este esențial de reținut că software-ul utilizat include protocoale de separare a rolurilor și verificare a permisiunilor, garantând că fiecare utilizator navighează doar în secțiunile pentru care a primit acreditare explicită.
Cu toate acestea, observarea practicii recente relevă o tendință îngrijorătoare: funcționarii judiciari digitalizează integral întregul cuprins fizic al dosarului, fără a opera o triere între actele necesare pentru a demonstra drepturi legale și cele care contin detalii personale extrem de sensible. De exemplu, replicile buletinelor de identitate pun în valoare date de identificare clare, în timp ce rapoartele clinice dezvăluie detalii despre afecțiuni, diagnostice și scheme terapeutice.
Conform articolului 9, alineatul (1), din Regulamentul (UE) 2016/679, cunoscut ca GDPR, informațiile referitoare la sănătate intră în categoria datelor speciale, supuse unui regim de apărare reforțată.
Același principiu este susținut de articolele 21 și 22 din Legea nr. 46/2003, care garantează confidențialitatea istoricului medical și stipulează circumstanțele în care acestea pot fi comunicate terților.
Simpla prezență a unui act la dosar nu justifică automat publicarea sa indistinctă în spațiul digital, nici accesul necondiționat la aceasta. Documentele medicale și actele de identitate nu pot fi tratate ca niște simple hârtii birocratice lipsite de greutate. Modernizarea justiției ar trebui să ușureze demersurile legale, nu să transforme datele intime ale cetățenilor în resurse digitale ușor de extras, stocate și redistribuite, creând un risc real de utilizare abuzivă.
Un exemplu relevant vine din practica locală, unde conducerea Judecătoriei Călărași a ordonat, la solicitarea clară a părții afectate, mascarea detaliilor din cartea de identitate încorporată în sistem, după ce s-a stabilit că persoana care dorea accesul la acest document era în curs de urmărire pentru infracțiuni de fals în informatică și exercitare ilegală a unei profesii.
Concluzia este că este necesară o abordare diferențiată, care să separe dreptul de consultare al dosarului de obligația de a oferi garanții concrete pentru accesul și stocarea fișierelor cu date personale. În universul digital, instrumentele tehnice trebuie calibrate pentru a respecta aceleași standarde de securitate a datelor ca și cele aplicate tradițional la ghișeul registraturii instanței.